Paratha sau paine plata foietajata preparata la tigaie

de Merisor in Piine, 12 Feb 2018 | 4457 vizualizari

 

Am văzut această rețetă de paratha sau pâine plată foietajată preparată la tigaie, într-un videoclip pe facebook, postat de Yummyyyyy și tare mult m-a încântat, așa că am preparat-o imediat.
Este minunată cum se desface în foi și foițe și se poate prepara și sărată și dulce, după pofta inimii.
Eu am preparat-o în varianta sărată și tare mult ne-a plăcut.

 

INGREDIENTE

  • 500 g făină
  • 1 ou mediu
  • 1 linguriță sare
  • 200 ml apă rece
  • 125 g unt clarifiat
  • 30 g parmezan ras
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Paratha sau paine plata foietajata preparata la tigaie:

Topim untul într-un vas, la foc mic și îndepărtăm spuma, de câte ori se formează.

Eu am îndepărtat-o de două ori. Untul care rămâne se trece printr-o sită deasă, sau prin tifon și se pune într-un recipient. De preferat ca recipientul să fie de sticlă, cu capac. Se lasă să se solidifice, la rece. Punem făina într-un vas și o amestecăm cu sarea. Facem o adâncitură la mijloc și punem acolo oul, apoi îl amestecăm cu făina, turnând puțin câte puțin și din apa rece. Frământăm un aluat nu foarte ferm, dar nelipicios, pe care îl înfășurăm în folie alimentară și îl dăm la rece pentru 30 de minute. Împărțim apoi aluatul în patru și întindem fiecare parte pe masa înfăinată, într-o foaie subțire, de formă rotundă, sau dreptunghiulară. Eu am întins două foi rotunde și două dreptunghiulare. Ungem foile cu unt, din belșug și presărăm făină peste ele. Crestăm o rază de cerc la foile rotunde și le rulăm strâns, fix pe crestătură, până obținem un con circular( a se urmări pozele!). Așezăm conul pe masa de lucru și îl aplatizăm presându-l de la vârf în jos. Foile dreptunghiulare le modelăm sub formă de acordeon( a se urmări pozele!), apoi le rulăm. Dăm aluatul astfel modelat la rece pentru 20-30 de minute, până se întărește untul. Întindem fiecare parte de aluat cu sucitorul, pe masa de lucru ușor înfăinată și le coacem în tigaia încinsă, unsă cu unt, până se rumenesc pe ambele părți. Eu peste două foi am presărat și puțin parmezan, m-am abătut de la rețeta clasică, dar am vrut să aibă gusturi diferite.  Noi am servit această paratha sau pâine plată foietajată preparată la tigaie, caldă, unsă cu o cremă de brânză cu roșii și a fost pur și simplu delicioasă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Paratha sau paine plata foietajata preparata la tigaie" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

Rocsi 1

13.02.2018, 19:36

Ce minunate sunt, dar cat de bune or fi!

RuxyRux 1

13.02.2018, 19:47

Arata minunat!

xana 1

14.02.2018, 23:36

Eu le fac cu ceapa, sunt super bune. Neaparat o sa incerc si varianta cu parmezan, arata foarte bine!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Paine cu ceapa