Aperitiv clatite cu spanac, umplute cu crema de branza

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 16 Feb 2020 | 12329 vizualizari

 

Mărturisesc că am descoperit foarte târziu spanacul, dar mi-a plăcut foarte mult de prima dată. Așa că de atunci am inclus această legumă în cât mai multe rețete consacrate, sau inedite și nu am regretat nici o clipă.
După ce am încercat clătitele cu cartofi, m-am gândit că merită să le încerc și pe acestea, cu spanac, iar acum, după ce le-am gustat, pot spune că sunt absolut excelente. Sunt foarte fragede și au un gust cu totul și cu totul special. Cât despre aspect, nici nu pot să vă povestesc cum le-am admirat ”devenirea” în tigaie, cu mare nerăbdare și apoi transferul lor în farfurie...
Atât de bune mi s-au părut, încât voi mai face, cât de curând, dar atunci voi încerca o altă umplutură: cremă de pește afumat, pentru că am aflat că se potrivește nemaipomenit de bine cu acest gen de clătite aperitiv. De fapt, aceste clătite sunt atât de bune, încât sunt un deliciu și simple, fără umplutură...
Din ingredientele de mai jos am făcut 12 clătite subțiri, gustoase și elastice, ceea ce  permite plierea, împăturirea, sau rularea lor cu mare ușurință.

 

INGREDIENTE

  • Pentru clătite:
  • 100 grame de spanac (baby)
  • 2 ouă
  • 150 grame de făină albă
  • 150 ml de lapte
  • 50 ml de apă minerală
  • 1/2 linguriță de sare extrafină
  • 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • sare
  • piper
  • oregano
  • ulei de floarea soarelui, pentru prăjit
  • Pentru umplut:
  • 1 cutie de cremă de brânză
  • Pentru servit:
  • 1-2 roșii
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv clatite cu spanac, umplute cu crema de branza:

Spanacul se spală în două-trei ape și apoi se opărește timp de 4 minute în apa care fierbe și în care s-au pus: 1/2 linguriță de sare și 1/2 linguriță de bicarbonat.

După acest interval de timp, se strecoară spanacul, se lasă să se răcorească și apoi se pasează fin.

Se adaugă alternativ, făină, câte o lingură, ouăle, pe rând și laptele, puțin câte puțin. Când aceste ingrediente s-au încorporat, se adaugă condimentele, după gust (sarea, piperul și oregano), zahărul, uleiul de măsline și apa minerală.

Se omogenizează compoziția și se fac clătitele, în tigaia încinsă, unsă cu un strat subțire de ulei de floarea soarelui.

Când s-au făcut toate clătitele, se umplu cu cremă de brânză și se servesc calde, cu feliuțe de roșii.

TIPS-URI

1

Nu este obligatoriu să folosiți spanac baby, dar deocamdată doar acesta este de găsit.

2

Spanacul se fierbe foarte repede, așa că nu depășiți timpul recomandat.

3

Puteți mixa spanacul, dar fiind foarte fraged, el se poate pasa, pur și simplu.

4

Adăugați peste spanacul pasat ouăle și făina, alternativ cu laptele, în așa fel încât să nu se formeze cocoloașe. Astfel, timpul de preparare va fi mai mic.

5

Condimentați după gust compoziția de clătite.

6

Nu turnați în tigaie compoziție de clătite decât atunci când aceasta este încinsă și unsă cu un strat subțire de ulei de floarea soarelui.

7

Dacă pentru prăjire vreți să folosiți unt, aveți grijă că acesta se arde foarte ușor și gustul nu va mai fi plăcut. În plus, afumați toată bucătăria.

8

Ungeți imediat clătitele cu cremă de brânză și serviți-le calde.

9

Puteți folosi și alte umpluturi (din pește afumat, ciuperci, ficăței de pui...)

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv clatite cu spanac, umplute cu crema de branza" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Mancare de spanac