Supa de chimion, cu taitei de casa si cartofi

de RODIMUR in Supe, 18 Iul 2017 | 5876 vizualizari

 

 
 
O supă economică, foarte ușoară și ușor de făcut, chiar dietetică și cu un gust foarte bun, dat de chimion și de tăițeii de casă.

 

INGREDIENTE

  • 6-8 cartofi
  • 1 morcov
  • 1/4 țelină
  • 1 ceapă
  • 1 plic de chimion
  • 200 grame tăiței de casă
  • ulei pentru călit ceapa
  • sare
  • piper
  • apă
Portii: 6
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de chimion, cu taitei de casa si cartofi:

 

 

Se curăță și se spală legumele. Morcovii și țelina se taie în formele dorite și se pun în oală la fiert, la un foc iute. Când se formează spumă, se adună cu spumuitorul și se aruncă.

Chimionul se pune la fiert cu 500-750 ml apă.

Frunzele de pătrunjel se aleg, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Ceapa se curăță, se spală, se șterge cu un prosop de hârtie și se taie mărunt, după care se călește, având grijă să nu se ardă, ci doar să se înmoaie puțin și să devină transparentă.

Se taie cartofii în cubulețe și se pun la fiert, în oala cu celelalte legume semifierte, deja.

Între timp, se fierb tăițeii de casă în apă cu sare, se strecoară, se clătesc și se scurg de apă.

În oala în care fierb legumele, se strecoară zeama de la chimionul fiert, se adaugă ceapa, cu tot cu uleiul în care s-a călit și la urmă tăițeii de casă, care sunt deja fierți. Se mai lasă la fiert încă un clocot-două, se condimentează cu sare și piper, se acoperă oala cu un capac și se ia de pe foc.

După un sfert de oră, supa se poate servi, cu pătrunjel tăiat fin deasupra. Se mănâncă fără pâine.

Pentru rețeta de tăiței consultați - https://www.bucataras.ro/retete/taitei-de-casa-83165.html

TIPS-URI

1

Aveți grijă să nu se ardă ceapa, ca să nu devină amară, ci doar să se înmoaie puțin si atunci va fi dulce.

2

Supa va fi mai bună cu tăiței de casă.

3

Chiar dacă vă place gustul chimionului, nu puneți o cantitate mai mare, pentru ca supa să nu se închidă la culoare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de chimion, cu taitei de casa si cartofi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa de curcan cu galuste de gris