Paste ondulate cu afumatura, in sos tomat

de RODIMUR in Paste, 10 Mai 2020 | 2543 vizualizari

 

Îmi plac pastele, în general, dar mai ales acestea, pe care nu le găsesc oricând în comerț și care-mi amintesc de vremurile dinainte de revoluție, când se numeau ”lazane”. Lazanele, așa cum le știm acum, au apărut de puțin timp la noi. Iar atunci când au apărut, am fost puțin mirată, obișnuită fiind cu celelalte, de pe timpuri... Ca să nu induc confuzie în cei mai tineri, care nu le cunosc de pe vremuri, le-am numit ”ondulate”, așa cum sunt, în realitate. Am făcut mai multe rețete cu astfel de paste și aceasta mi se pare mai apetisantă și mai gustoasă: cu sos tomat și afumătură.

 

INGREDIENTE

  • 300 grame de paste
  • 300 grame de kaizer afumat
  • Pentru sosul tomat:
  • 2-3 cepe verzi
  • 4-5 căței de usturoi
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 2 roșii
  • 300 ml de suc de roșii
  • 1-2 lingurițe de zahăr tos
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • oregano
  • busuioc uscat
  • Pentru servit:
  • cașcaval răzuit (opțional)
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Paste ondulate cu afumatura, in sos tomat:

Pastele se fierb în apă clocotită cu sare, după care se strecoară, se clătesc cu apă rece și se răstoarnă într-o strecurătoare, ca să se scurgă bine.

Între timp se pregătesc ingredientele pentru sosul tomat. Se curăță cepele verzi, se spală, se taie rondele. Se curăță usturoiul se spală și se feliază. Se spală roșiile și se taie cubulețe. Kaizerul afumat se feliază.

Într-o tigaie cu uleiul de floarea soarelui se prăjește ușor feliuțele de afumătură și când se pătrund și se rumenesc ușor, se adaugă ceapa verde tăiată rondele și usturoiul feliat.

După ce se înmoaie și acestea, se adaugă: roșiile tăiate cubulețe, sucul de roșii și un pahar cu apă.

Se lasă tigaia cu ingredientele pe foc, până ce se înmoaie bine, după care, când lichidul mai scade puțin, se condimentează cu: sare, zahăr tos, cimbru, oregano și busuioc. Se lasă tigaia încă 1-2 minute la foc mic, pentru ca ingredientele să se pătrundă de gustul condimentelor și apoi se oprește focul de la aragaz.

Se pun într-un platou pastele bine scurse de apă și se adaugă sosul tomat fierbinte, cu afumătura. Se amestecă ușor și apoi preparatul se poate servi, cu cașcaval răzuit deasupra, dacă se dorește...

TIPS-URI

1

Fierbeți pastele în apă clocotită cu sare, conform recomandărilor de pe ambalaj.

2

Folosiți orice fel de afumătură vă place, sau aveți la îndemână.

3

Sosul trebuie preparat la foc mic, până ce se pătrunde bine afumătura și devine moale.

4

Turnați sosul fierbinte peste pastele scurse bine de apă și apoi serviți imediat.

5

Dacă doriți, puteți răzui cașcaval deasupra.

Daca ti-a placut reteta noastra "Paste ondulate cu afumatura, in sos tomat" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (16)

Rocsi 1

11.05.2020, 19:44

Chiar imi place ce ai pregatit aici! As veni la masa!

RODIMUR 1

11.05.2020, 20:22

Bine, Rocsi, te invit data viitoare când voi mai face, pentru că am terminat-o de vreo săptămână... Mulțumesc frumos pentru apreciere!

dantes 1

14.05.2020, 16:01

Bune!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Paste cu sos de rosii si ciuperci