Nasi Goreng sau reteta indoneziana de orez calit cu carne, legume si oua

Cand cunosti pe cineva dintr-o tara straina, unul dintre cele mai interesante lucruri pe care il poti afla este legat de cultura sa gastronomica. De altfel, poate cel mai simplu mod de a te imprieteni cu cineva este sa il ai la masa, unde, deasupra unei farfurii cu mancare, conversatia se leaga mai bine, diferentele devin subiect de dezbateri si de apropiere.

Pentru ca ma aflu intr-o tara careia de ceva vreme ii spun acasa, dar in care inca sunt o straina, cele mai firesti prietenii pe care le leg in continuare aici sunt cu alte persoane, la fel de straine ca si mine, care incearca sa se integreze in lumea poloneza. De aceea, cand noul meu prieten indonezian mi-a propus sa imi gateasca ceva traditional din tara lui, am fost extrem de incantata.

Incercarile mele de a-l fotografia la lucru n-au avut mari sorti de izbanda, intrucat s-a dovedit destul de timid in fata camerei de fotografiat, asa ca am abandonat ideea, din dorinta de a-l incuraja sa mai revina. Cand un barbat iti gateste, e mai indicat sa nu il sperii din prima in bucatarie, ca alta data e posibil sa nu mai pupi asa ceva :)) Am reusit sa ii fac o poza cand taia ceapa, apoi s-a foit atat de mult, incat l-am lasat in pace. Asa ca am stat cuminte si l-am observat in timp ce impreuna cu prietenul lui Ali, au pregatit Nasi Goreg – un orez calit cu legume si carne, fara strop de ulei. Eu am avut indeltnicirea cea mai placuta, aceea de a gusta, pentru ca mancarea indoneziana este destul de picanta si nu au vrut sa ne ucida de la prima masa.

Ce pot sa spun e ca am ramas uimita de faptul ca la prajire nu a folosit ulei, iar ca legumele adaugate la sfarsit, cat sa fie incalzite si incorporate in mancare, au ramas crude, insa foarte gustoase. Desi de cateva luni nu mai mananc carne, daca este vorba de o reteta inedita, atunci revin la obieciurile mele carnivore. Si nu mi-a parut rau: este sanatoasa, gustoasa, simplu de preparat. Un alt lucru interesant pe care l-am aflat este ca indonezienii nu folosesc furculita decat foarte rar, iar acest fel de mancare se serveste fie cu lingura, fie cu mana.

Ei bine, a doua zi, pentru ca inca mai aveam ingredientele necesare, iar totul imi era proaspat in minte, am refacut reteta de orez copt. Singurul neajuns a fost ca a trebuit sa cumpar terasi, un fel de pasta din creveti ... iar trimisul la cumparaturi s-a intors cu sos teriaki si ca sa "nu ma prind" cica de gresala, a scris cu markerul terasi pe plic :)) Chiar si asa, a iesit foarte bun si sper sa va placa si voua!