Desert tort cu trandafiri si spice

de Ancutsa in Torturi, 24 Mar 2019 | 2420 vizualizari

 

Acest tort l-am pregătit mai demult, însă acum mi-am făcut puțin timp să-l postez. Conține blat de nucă, cremă de brânză, glazură de ciocolată, spice albe şi trandafiri în degradé. Pentru o tușă finală, am presărat fulgi de migdale, rumeniți înainte la cuptor.

 

INGREDIENTE

  • pentru blat avem nevoie de:
  • 4 ouă mărime XL (300 g în total),
  • 90 g zahăr,
  • 100 g făină,
  • 156 g nucă măcinată,
  • 10 g praf de copt,
  • un vârf linguriţă sare,
  • pentru sirop avem nevoie de:
  • 500 ml apă,
  • 70 g zahăr,
  • 1 linguriţă esenţă de rom,
  • pentru glazură:
  • 50 g ciocolată cu lapte,
  • 40 g ciocolată neagră 52%,
  • 1-2 linguri lapte,
  • pentru crema de brânză:
  • 250 g cremă mascarpone,
  • 500 ml frişcă lichidă,
  • 3 linguri zahăr pudră,
  • 1 linguriţă cafea măcinată,
  • 1 pliculeţ ness,
  • pentru ornat:
  • 2/3 din crema de brânză pregătită anterior,
  • În plus: 2-3 linguriţe cacao pentru degradéuri,
  • o mână de fulgi de migdale
Portii: 15
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu trandafiri si spice:

Pentru blat, se bat spumă albuşurile cu un praf de sare şi zahărul, se adaugă treptat gălbenuşurile, praful de copt, făina şi nuca.

Compoziţia se toarnă într-o formă rotundă, pe foaie de copt. Se coace la foc mic 30 de minute sau până se rumeneşte. Se lasă la răcit.

 Între timp, se prepară siropul, fierbând apa cu zahărul, apoi se dă de pe foc, se adaugă esenţă de rom şi se lasă la răcit.

 Cât timp se răcesc tortul şi siropul, se pregătesc cremele şi glazura.

 Pntru cremă: se bate cu mixerul crema mascarpone împreună cu zahărul pudră, apoi se adaugă frişca lichidă şi se amestecă. O treime din cremă se amestecă împreună cu nessul şi cafeaua, aceasta va servi la umplut. Restul se dă deoparte pentru decor.

 Pentru glazură, într-un ibric cu una-două linguri de lapte, se topeşte pe foc mic ciocolata cu lapte împreună cu ciocolata neagră (eu folosesc ciocolată de cofetărie, deşi scrie pe ea 52% cacao, este foarte consistentă şi gustoasă, însă se poate folosi orice ciocolată neagră).

 Se taie tortul în două foi, se însiropează şi se umple cu o treime din crema de brânză, se adaugă capacul tortului.

Se toarnă glazura de ciocolată doar pe capacul tortului, nivelând cu grijă. Pentru a decora cu crema rămasă, se împarte această cremă în trei castronele: unul rămâne alb, în cel de-al doilea se pune puţină cacao pentru o nuanţă de bej, iar în cel de-al treilea se adaugă mai multă cacao, pentru a obţine o nuanţă maro mai închisă. Se decorează cu trandafiri în degradé şi cu spice albe, apoi se presară fulgi de migdale.

 

Timp de coacere: 30 min

Timp de pregătire: 1h 30min

Porţii: 15

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/03/tort-cu-trandafiri-si-spice.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu trandafiri si spice" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
For my birthday - Tort cu caramel, ciocolata si cheesecake cu unt de arahide