„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Matei V-8
Am început cu un verset foarte cunoscut din predica de pe munte. O scurtă propoziţie ce oferă perspectivă asupra întâlnirii cu divinitatea. În viaţa de zi cu zi, pentru a te putea întâlni cu diferite personalităţi trebuie să te încadrezi în nişte parametri. Adică trebuie să ai poziţie socială bună, financiară asemenea şi abia apoi să poţi spera la o întrevedere tête-à-tête.
Pentru a vedea pe Dumnezeu e nevoie doar de o inimă curată. Aproape că pot încheia blogul, nu? Nu-l închei că aş mai avea câte ceva de spus. De exemplu ieri am citit ceva frumos. Acelaşi lucru în trei locuri. Cuvintele sunt spuse de Dan Puric, dar preluate de la sfinţii părinţi. „Trei inimi ai în tine muritorule; cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tău şi cea de carne şi sânge. Şi toate trei bat împreună”.
Înţeleptul Solomon spune „păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa”. Şi dacă judecăm logic mare dreptate are. Fizic vorbind, inima noastră de carne, cea care pompează sângele spre a menţine viaţa fizică trebuie protejată de excese ce nu sunt obligatorii. Infarcturile sunt la modă iar moartea de inimă rea este fără discuţie o realitate cotidiană.
Trecând în registrul sufletesc, la inima sufletului, putem vorbi despre sângele spiritual ce menţine viaţa în noi. Putem vorbi de lumina şi lucrarea gândurilor noastre. Putem vorbi de cele ce le putem scoatem din vistieria interioară a simţirii noastre. Psalmul 50 spune „inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele.” Iar curăţirea inimii sufleteşti nu poate fi făcută decât prin învingerea patimilor, a ispitelor şi a gândurilor ce depun reziduuri nevăzute pe arterele sensibile ale simţirilor noastre. Ar fi interesant dacă am putea lua tensiunea inimii noastre sufleteşti. Ori poate că ar fi prea îngrijorător rezultatul. E de cercetat.
Apoi ar mai fi inima lui Dumnezeu din noi. Aici e mai greu de explicat. Poate tot cuvântul Scripturii să fie mai uşor. Apostolul Pavel spune „şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre” - Galateni 4-6 iar efesenilor le spune „să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire”. Şi că suntem după chipul Său creaţi nu e nevoie să mai dezvolt, că ştiţi cu toţii acest lucru, dacă nu chiar îl simţiţi mulţi dintre voi.
Astfel sfinţii părinţii percep inima ca un ansamblu compus din minte voinţă şi sentiment într-un întreg psiho-somatic dar cu lucrări individuale. Nelucrarea ori chiar moartea uneia din inimi creează imperfecţiunea în iubire ori dezvoltarea unor sentimente de iubire neroditoare. Iar pentru a ajunge la descoperire, înţelepciune şi iubire, trebuie să avem lumină în ochii inimii. De ce? Pentru că ştim că dragostea nu cade niciodată şi că doar cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu.
Bibliografie
Sfânta Scriptură
Actele Martirice - Părinţi şi Scriitori Bisericeşti
