Tort cu cremă de nectar

de madi_marin in Torturi, 1 Apr 2012 | 5184 vizualizari

 

Am pregătit tortuleţul pentru ziua fetiţei mele care a împlinit pe 1 aprilie 5 anişori. Din păcate nu am poză decât cu secţiunea, cu tortul întreg nu am mai apucat să fac. Sper să vă placă. A fost un tort uşor aşa cum se cădea după o masă copioasă.

 

INGREDIENTE

3 Blaturi:

  • 6 ouă
  • 8 linguri cu zahăr
  • 1 plic de praf de copt
  • 12 linguri de făină
  • 2 linguri cu ulei
  • un praf de sare
  • 1 fiolă esenţă de vanilie

Crema de nectar:

  • 500 ml nectar de fructe la alegere
  • 3 pliculeţe de gelatină
  • 3 linguri cu zahăr

Crema albă:

  • 2 plicuri praf de cremă de vanilie Dr. Oetker
  • 400 ml lapte
  • 4 linguri cu zahăr
  • 2 pliculeţe de gelatină
  • 1 borcan mare de compot de fructe ca şi nectarul

Sirop:

  • zeama din compot

Ornat:

  • 2 plicuri praf de cremă de vanilie Dr. Oetker
  • 400 ml lapte
  • 4 linguri cu zahăr
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu cremă de nectar:

Se prepară blaturile:  se bat toate albuşurile spumă tare cu un praf de sare şi zahărul. Se adaugă gălbenuşurile frecate cu uleiul, apoi esenţa de vanilie şi praful de copt cernut cu făina. Se amestecă totul bine, apoi se împarte în trei părţi egale. Se coc blaturile pe rând cam 15 minute în tava cu diametrul de 26 cm tapetată pe fund cu hârtie de copt. Se dau la răcit.

Se prepară crema albă cu piureul de fructe care va fi deasupra( sau ordinea poate fi inversă) : se pune gelatina la hidratat în 50 ml apă rece pentru 10 minute. Se amestecă întâi cu mixerul laptele rece cu zahărul până acesta s-a dizolvat( sau punem direct zahăr pudră , dar eu nu am avut), apoi se adaugă praful de cremă şi se mixează până se obţine o cremă potrivită ca şi consistenţă. Se pune gelatina la foc mic pentru câteva minute, dar atenţie să nu fiarbă că îşi pierde proprietăţile! Se amestecă în cremă. Cam jumătate din fructe le facem piure.

În tava în care am copt blaturile se montează şi tortul. Se tapetează pereţii  cu folie de plastic, apoi se pune pe fund un blat, se însiropează cu o parte din siropul din compot, apoi se pune crema amestecată nu foarte bine cu piureul de fructe ( eu am lăsat un pic mai mult crema să se întărească şi apoi am pus-o pe blat, de aceea are un aspect nu tocmai compact). Se pune cel de-al doilea blat peste crema, se însiropează şi se dă tortul deoparte până pregătim şi crema de necatr.

Pentru crema de nectar punem la hidratat gelatina în 75 ml apă rece pentru 10 minute. Apoi punem la foc mic şi amestecăm până s-a încălzit şi s-a dizolvat complet. Se adaugă peste nectarul de fructe amestecat bine cu zahărul şi se dă vasul la congelator până capătă un pic de consistenţă. Atentie! Se verifică din când în când să nu se închege de tot! Se toarnă peste cel de-al doilea blat, apoi se pune ci blatul al treilea şi se ănsiropează şi el. Se acoperă cu folie de plastic şi se dă la frigider.

A doua zi se răstoarnă tortul pe un platou şi se ornează cu crema pregătită din praf , lapte şi zahăr , sau dacă se doreşte se îmbracă în frişcă.

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort cu cremă de nectar" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (54)

Anamaria Cook 1

03.04.2012, 02:11

La Multi Ani fetitei un pic cam tarziu) a avut parte de un tort incredibil.

Geanina87 1

03.04.2012, 19:26

Vreeeeaaaaaauuuuuu

madi_marin 1

03.04.2012, 20:19

SimOna...multumesc... ma bucur ca iti place...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
La 7 ani!