Știucă umplută

de elucubratiiculinare in Peste, 27 Oct 2013 | 6129 vizualizari

 

INGREDIENTE

  • 1 știucă aprox 1.5 kg
  • 200 g pâine
  • 200 ml lapte
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 morcov
  • 50 grame ghimbir
  • 3 căței de usturoi
  • 3 ouă
  • 1/2 linguriță boabe piper negru
  • 1/2 linguriță boabe piper alb
  • 1/4 linguriță boabe coriandru
  • 1-2 boabe ienibahar
  • sare
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Știucă umplută:

Se curăță știuca de solzi. Se spală bine cu apă rece. Cu un cuțit tăiem ușor pielea din jurul capului, dar nu de tot să rămână prinsă de cap. Tăiem și coloana vertebrală, astfel încât să rămână capul prins de piele. Apoi fie cu un cuțit- dar e mai riscant pentru că se poate ciupi pielea, fie cu degetul desprindem puțin câte puțin pielea de pe carne până reușim să avem de ce apuca pentru a trage de piele - cu alte cuvinte să o belim ;) Am încercat eu să fac un video, dar se pare că nu am filmat chiar tot. Tragem ușor până ajungem la aripioară, atenție mare că nu vrem să o rupem. Eu am ciupit-o un pic, dar nu s-a întâmplat nimic, nici nu am cusut-o, nici umplutura nu a ieșit afară. Trebuie tăiat cu un cuțit ușor în jurul aripioarei, apoi mai tragem ușor de piele și ajungem la coadă, tăiem coloana și gata cu munca grea. Am obțtinut un săculeț perfect ce-l vom umple cu bunătăți.

Dacă mai rămâne carne prinsă pe piele, nu e absolut nici o problema. Spălăm pielea cu multă apă și o lăsăm într-un castron să-și revină după atâtea maltratări. Eviscerăm toate cele- adică mațele ;), o spălăm bine, apoi cu un cuțit ascuțit tăiem toată carnea de pe oase.

Punem pâinea tăiată felii la înmuiat în lapte. Curățăm morcovul, usturoiul și ghimbirul de coajă. Spălăm și curățăm ceapa verde și pătrunjelul. Acum că am pregătit toate ingredientele, nu rămâne decăt să la dăm la mașina de tocat. Eu una nu știu ce a fost în capul meu, că am muncit cu mult mai mult, că am folosit roboțelul, poate că m-am obișnuit cu el zi de zi și nu vroiam să se supere :)) După ce am tocat carnea, morcovul, usturoiul, ghimbirul, verdeața și pâinea stoarsă un pic adăugăm cele 3 ouă și amestecăm bine. La sfârșit condimentăm după gust.

Eu am aruncat într-un mojar, o linguriță de sare și câteva boabe de piper negru, piper alb, coriandru și ienibahar și le-am zdrobit ușor. În compoziție adăugăm 2-3 linguri ulei și cam tot atâtea de apă. Amestecăm bine până la omogenizare. Cu această compoziție umplem știuca. Îndesăm bine înspre coadă să nu rămână aer. Nu vă chinuiți să îndesați toată umplutura că nu are cum să intre. Cu ce rămâne faceți chifteluțe, pe care fie le prăjiți - ceea ce nu recomand ;), fie le puneți pe un grătar/grill, fie la cuptor.

Acum cu știuca burdușită, pregătim o tavă mare- cea mai mare. Așezăm știuca în tavă, pe burtă, bineînțeles un pic curbată, că nu are cum să intre altfel. Capul se pune lipit de corp, în așa fel încât să țină umplutura, eu nu l-am cusut și nu a ieșit pic de umplutură în afară. Adăugăm în tavă o cană cu apă și 2-3 linguri ulei. Acoperim cu folie de aluminiu și o dăm la cuptor pentru 30 minute la 180 grade C. După 30 minute, dăm folia jos și stropim peștele cu sosul din tavă din 10 în 10 minute. Trebuie stropit, pentru a nu se crăpa și usca pielea. După aproape o oră de stat fără folie, trebuie să fie rumenită bine.

Între timp, cât am avut știuca la cuptor, am pus pe grătar și compoziția rămasă de la umplutură și am făcut câteva chifteluțe.

Știuca se servește numai rece. Se taie felii și se ornează cu felii de lămâie.  

Daca ti-a placut reteta noastra "Știucă umplută" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (5)

Rocsi 1

27.10.2013, 20:06

Faina reteta!

mihaelar63 1

28.10.2013, 13:30

felicitari pentru ,, migaleala'' . Trebuie sa depui ceva efort , este o proba de adevarata indemanare culinara . Eu , sincer nu m-as incumeta

bianca92 1

28.10.2013, 14:46

E minunat. Bravooooo

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Stiuca umpluta