Tartă cu brânză,jeleu şi bezea

de diaconta in Prajituri, 2 Iun 2013 | 4250 vizualizari

 

Foarte mult îmi plac tartele,dulci ori sărate.Cele dulci le prefer cu brânză şi fructe şi blat sfărâmicios.Pentru umplutura am ales urda,pentru că este foarte gustoasă în această perioada şi un jeleu de vişine ,pentru că mai aveam încă vişine din acelea pentru prăjituri conservate pentru iarnă.Bezeaua nu a ieşit cum aş fi vrut ,pentru că,în dorinţa mea de a o orna frumos,am pus cam mult albuş şi nu a ieşit aşa crocant cum mi-aş fi dorit

 

INGREDIENTE

  • Pentru foaia de tarta:
  • 300 g faina
  • 75 g untura
  • 50 g unt
  • 2 galbenusuri
  • 2 linguri smântâna
  • ½ lingurita bicarbonat+zeama de lamâie
  • 3 linguri zahar
  • Vanilie
  • sare
  • Pentru umplutura:
  • 400 g urda
  • 3 linguri zahar
  • 2 linguri smântâna
  • Vanilie
  • Coaja de lamâie
  • Visine din compot – un borcan de 420 ml cu tot cu sirop
  • 2 linguri amidon
  • Pentru bezea:
  • 4 albusuri
  • 5 linguri zahar
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tartă cu brânză,jeleu şi bezea:

Pentru foaia de tarta am amestecat untura si untul cu faina,apoi restul ingredientelor.

Am facut o bila de aluat,am acoperit-o cu o folie si am lasat-o la frigider o ora.

Am pregatit apoi jeleul.

Siropul de la visine l-am amestecat cu amidonul,am pus visinele si am fiert la foc mic pâna s-a îngrosat.

Daca este cazul mai adaugati putin amidon.

L-am lasat sa se raceasca.

Urda am amestecat-o cu zaharul,smântâna si aromele.

Am întins o foaie de aluat si am asezat-o în tava de tarta.

Am întepat-o din loc în loc cu furculita.

Am pus alternativ brânza si jeleu.

Am pus la frigider pâna am pregatit bezeaua.

Am mixat albusurile ,am adaugat apoi cate o lingura de zahar mixând bine dupa fiecare.

Am pus peste umplutura si am dat la cuptor cam 40 de minute.

Am lasat sa se raceasca în cuptor dupa care am pus-o câteva ore la frigider.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tartă cu brânză,jeleu şi bezea" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Torta della nonna (Tarta bunicii)