Sandwich in lipie

de Meea in Sandvisuri, 30 Mai 2018 | 8009 vizualizari

 

Cel mai dorit dintre bunătățile sufletului pentru dimineață! Pe bune acum, chiar cred că a fost vrăjit!

        M-am gândit într-o dimineață să mănânc un sandwich repede și să mă apuc de treabă. Mă gândeam să fac unul simplu, cu șuncă, cașcaval și ketchup. Am dat peste lipie, peste ciuperci și s-a îngroșat gluma! Am făcut până la urmă unul mai mult decât simplu și foarte delicios. Habar n-am cum s-a nimerit (de fapt știu: orice îmi fac de mâncare, dacă țin la tinerețea mea, musai să fac pentru toată lumea!) și a trebuit să fac câte unul și familiei. Surorii mele sigur îi plăcea, ei îi plac chestiile la grill, dar chiar să le placă atât de mult tatălui meu și mamei mele încât să îmi ceară să le mai fac? Acum, știți cum sunt părinții: dacă este ceva gătit de mâncat bine, dacă nu, doar` n-o să pună copilul să le facă de mâncare, nu? Dacă li poftă, aia e, trece! Dacă este ceva bun, să mănânce copiii și dacă mai rămâne bine, dacă nu, e bună și pâinea cu lapte. Îi mai întreb dacă vor să le pregătesc pachet pentru serivicu și, universul mi-e martor cât de mult ador să pregătesc pachete,  în 99% dintre situații spun că nu este nevoie. Dar acel 1% în care au fost de acord să le pregătesc ceva au însemnat sute de kg de lipii și ciuperci cumpărate în fiecare zi, de 5 ori pe săptămână, de 4 ori pe lună, de 12 ori pe an etc. Iese un număr cam mare și cred că am greșit undeva calculul, dar nu mă mai întorc! Ce am zis, rămâne zis!

       Ei, obișnuiți cu sandwich-ul clasic, mai că au dat pe spate când au gustat ce le-am făcut. Și da, pare ceva banal, dar chiar a plăcut exagerat de mult tuturor. Te bucuri când le place, nu? Dar când te pun să le faci continuu, parcă te poți lipsi de bucuria de dinainte haha:)). Îi vezi cum vin acasă cu lipiile cumpărate și ”Nuu, nu trebuie să mai faci nimic cu ele acum, le lăsăm să fie în frigider că poate FACEM (adică să fac eu) ceva vreodată.” sau te întreabă ”Oare cum ai făcut sandwich-ul ăla de ieri, că mi-aș face și eu, crezi că îmi iese?”. În traducere liberă pentru cele două replici se poate spune clar că trebuie să mă apuc de gătit și să fac fiecăruia cel puțin 3! Și mi drag să fac, mai ales când îi văd așa fericiți, dar parcă aș mai schimba meniul sau chiar atât de bun să fie încât este exclusă orice ”nouă abordare”?

 

INGREDIENTE

  • *Nu avem gramaje, pentru că totul depinde de cât vrei să pui tu în fiecare sandwich
  • Ingrediente:
  • lipii
  • brânză topită
  • felii de șuncă
  • ciuperci Champignon
  • cașcaval (eu am folosit și parmesan)
  • ketchup
  • ulei de măsline
  • semințe (opțional)
Portii: 1
Timp de preparare: sub 15 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Sandwich in lipie:

Ungem lipia cu brânza topită. Punem pe o jumătate șunca tăiată fâșii, cașcavalul, ciupercile tăiate felii și ketchup-ul.

Împachetăm în două lipia, o ungem cu ulei de măsline, punem semințele și așezăm lipia într-o tigaie grill. După ce s-a rumenit ușor pe o parte, o întoarcem pe cealaltă, tot așa, unsă cu ulei de măsline și presărată cu semințe.

       Și cam aceasta este istoria repetitivă adusă de inegalabilul, sandwich în lipie.
        Dacă te crezi destul de tare să îl faci, musai să fii destul de tare să îl repeți la înfinit, pentru că va crea dependeță! Să nu zici că nu ți-am spus!

TIPS-URI

1

Reteta o gasiti si pe blog: http://delightsbymeea.blogspot.com/2018/05/sandwich-in-lipie.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Sandwich in lipie" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

ieri la 10:46

Gem de gutui cu pere de toamna - Reteta pentru deliciu aromat de sezon

pe 26.11 la 15:27

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

pe 26.11 la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Sandwich in lipie