Rulada cu fructe si crema de frisca

de simona72 in Prajituri, 13 Feb 2015 | 4843 vizualizari

 

Va aduc un desert pentru wekeend, tare bun si usurel de facut dar si de mancat. Il adaptati in functie de ingredientele pe care le aveti in frigider, de gusturile si preferintele voastre...

 

INGREDIENTE

  • pentru blat:
  • 5 oua mari
  • 5 linguri zahar
  • 5 linguri faina
  • 1 lingura cacao neagra olandeza
  • 1 lingura praf de copt
  • 2 linguri ulei
  • pentru umplutura de fructe:
  • 250 gr afine
  • 350 gr cirese
  • 2 linguri zahar
  • 50 ml sirop de fructe de padure
  • 2 linguri amidon alimentar
  • 3-4 linguri apa rece
  • pentru crema de frisca:
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 200 gr smantana grasa 25%
  • 100 ml lapte condensat
  • 2 linguri zahar pudra
  • 50 ml sirop din flori de soc
  • 1 plic gelatina granule
Portii: 12
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Rulada cu fructe si crema de frisca:

Pentru blat: se separa albusurile de galbenusuri. Se mixeaza albusurile cu un praf de sare, se adauga zaharul si se continua mixarea pana obtinem o bezea ferma. Galbenusurile se amesteca cu uleiul si se adauga la bezea. Faina se amesteca cu cacaoa si praful de copt si se adauga la ingredientele umede. Se amesteca usor cu un tel tip para, de jos in sus, sa scoatem cat mai putin aer din albusurile batute spuma. Se pune aluatul in tava mare a aragazului tapetata cu hartie de copt si se da la cuptorul incins la 180 grade pentru 25 minute. Se face testul cu scobitoarea. Pe un prosop curat si umed se pune blatul cald, se ruleaza in prosop si se lasa sa se raceasca.

Pentru umplutura de fructe: fructele congelate le-am pus intr-o craticioara cu fund dublu. Am adaugat siropul din fructe de padure si am pus craticioara pe foc mic, sa se dezghete fructele mai usor. Daca stiti din timp ce desert vreti sa faceti, scoateti fructele mai din timp si le lasati sa se dezghete. Cand fructele incep sa clocoteasca adaug peste ele 2 linguri de zahar, in functie de cat de dulci le doriti sau cat de acrisoare sunt fructele si amidonul desfacut in cateva linguri de apa rece. Amestecam si lasam pe foc pana fructele si sosul se leaga si devin ca o budinca. Se lasa sa se raceasca complet.

Pentru crema de frisca: se pune gelatina la inmuiat in siropul din flori de soc sau apa rece, dupa caz. Se lasa la hidratat 10 minute se pune in laptele condensat cald si se amesteca pana se dizolva. Daca mai necesita se mai poate pune putin pe aragaz pana obtineti dizolvarea completa a gelatinei...Frisca se mixeaza cu zaharul pana capata consistenta, se adauga treptat smantana, iar la urma gelatina dizolvata si racita. Se da la frigider pana crema incepe sa se intareasca, dar sa poata fi intinsa peste blat.

Pentru asamblare: pe o folie alimentara se pune blatul desfacut si racit. Peste blat se pun fructele, se distribuie fructele uniform si se niveleaza cu lama unui cutit. Peste fructe se pune crema de frisca si se ruleaza blatul cu umpluturile in folia alimentara. Se aduna bine capetele si se da rulada la frigider pentru 3-4 ore sau peste noapte.

Se portioneza si se serveste cu pofta! Sa va fie de folos!!!

TIPS-URI

1

nu exagerati cu crema...eu am avut cam multicica si a fost putin mai dificil sa-l rulez, motiv pentru care cremele s-au imbinat putin

2

dupa ce puneti straturile de fructe si crema, se poate da putin la frigider, sa se mai intareasca crema si apoi se ruleaza mai bine

3

se pot folosi orice fel de fructe pe care le aveti in congelator, sau fructe proaspete, in functie de sezon

4

se pastreaza foarte bine in frigider tinuta in folia alimentara

5

daca aveti musafiri si se serveste toata rulada se poate glazura cu ciocolata

6

siropul din flori de soc este optional, nu face altceva decat sa parfumeze crema si sa o indulceasca

Daca ti-a placut reteta noastra "Rulada cu fructe si crema de frisca" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

ieri la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

Rețetă de chec de post – Desert pufos și aromat

pe 20.11 la 10:44

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Rulada cu ciocolata si cirese