Prajitura cu dragoste ( Leontina 55 )

de Constelatialeu in Prajituri, 15 Noi 2025 | 136 vizualizari

 

15 noiembrie, e ziua ei, sora mea, urmatoarea dupa mine,Leontina. Asa ca am zis sa ma apuc de treaba si sa incropesc ceva dulce, m-am inspirat de la Miremirc, am plecat de la o prajitura pe care am vazut-o la ea, dar pe parcurs m-am pierdut si am improvizat, nu ma pot abtine.Pana la urma despre asta este vorba, sa improvizam in functie de gust, de ingrediente , de moment. Ce a fost sa se inventeze, a fost deja inventat, acum fiecare se joaca cu ingredientele, combina cum vrea si cum ii place. Gusturile nu se discuta. La multi ani, Leontina ! Te iubim !

 

INGREDIENTE

  • Blat cu glazura de galbenusuri- tava 24/34 cm
  • 150 g unt cu 82% grasime
  • 100 g zahar
  • 150 g alune de padure coapte si macinate
  • 100 g faina
  • Glazura de galbenusuri
  • 4 galbenusuri
  • 80 g zahar
  • Crema de nuci
  • 150 g nuci coapte si macinate
  • 30 g cacao
  • 100 g unt cu 82% grasime
  • 200 ml lapte cu 3,5% grasime, fierbinte
  • 80 g zahar
  • Blat cu albusuri , alune de padure si pesmet
  • 130 g albus
  • un praf de sare
  • 130 g zahar
  • 130 g alune coapte si taiate grosier
  • 50 g pesmet de biscuiti
  • Crema cu ciocolata alba Callebaut
  • 200 ml smantana pentru frisca cu 36% grasime
  • 200 g ciocolata alba Callebaut
  • Glazura de ciocolata neagra Callebaut 54,5% cacao
  • 100 g ciocolata Callebaut
  • 120 ml smantana pentru frisca cu 36% grasime
  • Decor
  • frisca batuta si amarene ( cirese apare in sirop)
Portii: 25
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Prajitura cu dragoste ( Leontina 55 ):

Blat cu glazura de galbenusuri: Am folosit o tava cu dimensiuni de 24/34 cm, tapetata cu hartie de copt. Untul moale l-am mixat cu zaharul, apoi am adaugat alunele coapte si macinate si faina, am omogenizat. Albusurile cu un praf de sare le-am mixat bine, pana am obtinut o spuma tare, apoi le-am incorporat in amestecul de unt, zahar, alune si faina. Am intins compozitia in tava. Am bagat tava la cuptorul preincalzit la 170 grade pentru cca 15- 20 min. Intre timp am mixat galbenusurile si zaharul pana si-au triplat volumul. Am scos tava din cuptor dupa aproximativ 20 min, am intins glazura peste blat si am bagat din nou tava la cuptor. Am micsorat focul spre mic si am lasat inca 15 min la cuptor. Am scos blatul si l-am lasat sa se raceasca.

Crema cu nuci : Untul moale l-am amestecat bine si l-am lasat deoparte. Intr-un castron de inox am pus nucile macinate, zaharul si cacaoa, am amestecat bine apoi am turnat laptele fierbinte. Am asezat castronul pe baie de abur, am amestecat pana ce crema s-a ingrosat. Am luat castronul de pe baia de abur si am lasat sa se raceasca. Am incorporat crema de nuci rece, lingura cu lingura, in untul moale.

Blat de albusuri cu alune de padure si pesmet : Am folosit aceiasi tava. Albusurile cu un praf de sare le-am mixat bine, apoi am adaugat zaharul si am continuat sa mixez pana am obtinut o bezea ferma, apoi am incorporat cu miscari lente de jos in sus, alunele coapte si taiate grosier si pesmetul. Am intins compozitia in tava si am copt cca 20 min sau pana se rumeneste frumos. Am scos tava din cuptor si am lasat sa se raceasca  bine.

Crema cu ciocolata alba : Intr-un vas de inox am pus ciocolata si smantana pentru frisca, am asezat castronul pe baie de abur si am amestecat continuu pana ce ciocolata a devenit fluida. Am lasat sa se raceasca in frigider cca 2-3 ore. Apoi am mixat pana am obtinut o crema fina.

Asamblare : Am indreptat marginile ambelor blaturi si am obtinut dimensiunea de 20/30 cm. Am folosit o rama reglabila, am asezat in interiorul ramei folie alimentara, am asezat primul blat cu glazura de galbenusuri, peste blat am intins crema cu nuci, peste crema de nuci am asezat blatul cu alune de padure si pesmet iar peste blat crema de ciocolata alba. Am dat tava la frigider pana am facut glazura.

Glazura de ciocolata neagra : Intr-un castron de inox am pus ciocolata neagra si smantana pentru frisca, am asezat vasul pe baie de abur si am amestecat continuu pana ce ciocolata a devenit fluida.

Am scos tava de la frigider si am turnat glazura calda, am intins bine glazura si am dat prajitura la frigider pana a doua zi.

A doua zi am pregatit frisca pentru decor si am pus la scurs amarenele .Am scos prajitura de la frigider si am portionat-o cu ajutorul unui cutit zimtat cu lama lata, trecut prin apa fierbinte, am obtinut 25 de bucati. fiecare bucata am ornat-o cu cate-o amarena si frisca. Pentru o pata de culoare am asezat si cate o frunzulita de menta. La multi ani, Leontina !

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Prajitura cu dragoste ( Leontina 55 )" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

458 puncte

Sidy

200 puncte

Lau

Lau 9

159 puncte

mihaelar63

100 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]