Pizza "Mumia proaspata"- Halloween Pizza

de Lia_ in Pizza, 31 Oct 2013 | 4332 vizualizari

 

-„Trick or Treat?” ...-Trick!....De Halloween la romani, sinistrul trebuie dus pana la capat, de aceea am prezentat mumia ca pe o piesa de muzeu si cu "vata" in nas :) . Cu asta vreau sa parodiez aceasta sarbatoare comerciala importata, ca si Valentine's day dealtfel.
Restaurantul Eternity din Ucraina are forma de sicriu, prin urmare prezentarea mea este doar o gluma. Nu contest ca in tarile de origine, avand o traditie de mai bine de doua secole, este o sarbatore care trebuie respectata cu tot ceea ce a devenit ea,
pentru ca la ei este la fel de populara precum este Craciunul la noi (nu-i vorba, ca si Mos Craciun este o inventie Coca-Cola, dar asta este o alta poveste). Dar noi romanii, noi ce sarbatorim de fapt azi?! Clar niste vanzari in plus, ocazii de distractii, sa ne dam cool in cluburi, scoli si gradinite cu costume haioase improvizate sau platite cu bani grei, ... hallelujah! ... bani sa iasa! În fiecare an, 65% dintre americani îsi decoreaza casele si birourile pentru Halloween. Procentul este depasit doar de decoratiunile facute cu ocazia Craciunului. Halloweenul este sarbatoarea în care sunt vândute cele mai multe bomboane si este a doua sarbatoare dupa Craciun ca volum al vânzarilor globale. Asta cam spune totul, iar noi trebuie sa-i ajungem degraba din urma. In fond, daca este cerere, de ce nu?
Eu inteleg foarte bine ca adultii privesc sarbatoarea aceasta, clar, cu amuzament, nu este rau deloc sa ii scoata din casa, sa ii reuneasca intr-un loc public sau sa puna de o petrecere pe cinste intr-un loc privat. Pentru copiii romani, cu atat mai mult, va fi o alta treaba. Ei se vor naste cu aceasta sarbatoare in casa si nu vor mai privi lucrurile ca mine cu conservatorism. Pentru ei va fi (este deja) motiv de bucurie: costume, distractie, party, bombonele si prajiturici! Prin urmare, pofta buna la o mumie proaspata! ... dealtfel este o foarte serioasa si corecta pizza Calzone. Cum bine o stiti, este o pizza impachetata. Eu am impachetat-o adecvat momentului. :)

 

INGREDIENTE

  • Pizza Calzone (dupa o reteta originala):
  • 2/3 Aluat de pizza clasic (vezi linkul in preparare)
  • 1 ou + 2 galbenusuri pentru uns
  • 20 ml ulei de masline
  • 1 ceapa mica
  • 2 catei de usturoi
  • 125 g sunca fiarta
  • 200g sos de rosii picant
  • 130 g ciuperci proaspete (se pot inlocui cu consrvate)
  • 2 ardei capia rosu
  • 130 g cascval ras (eu am pus feliat ca sa controlez mai usor impachetarea)
  • 1/2 lingurita cimbru
  • 1/2 lingurita busuioc
  • 1/2 lingurita oregano
  • sare si piper
  • 2 felioare de masline negre pt. ochi
  • albus de ou batut la abur pentru "vata" din nas
  • USTENSILE + DECOR
  • cartonas pentru sablon
  • ace pt fixat sablonul in aluat
  • cutter de bucatarie pentru taiat aluatul si cascavalul
Portii: -
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pizza "Mumia proaspata"- Halloween Pizza:

Confectionam mai intai sablonul cu forma mumiei.
Eu am facut rapoarte si proportii ca sa stabilesc dimensiunile sablonului pornind de la dimensiunea celei mai mari tavi pe care o am (37x37 fundul),
Mumia fiind ingusta la capete, incape bine pe diagonala asa ca am croit un tipar de 42cm lungime cap-picioare.

Preparam 2/3 aluat de pizza clasic
In timp ce creste aluatul, preparam umplutura:

SOSUL ROSU-baza
Ceapa si usturoiul se curata, se taie marunt si se calesc impreuna cu mirodeniile in 1-2 linguri de ulei.
Se adauga sunca taiata cubulete si sosul de rosii.
LEGUMELE
Se spala bine ciupercile si se taie felii.
Ardeii se taie cubulete si se calesc ambele separat in 1-2 linguri de ulei.

Pregatim o tava mare pe care o protejam cu hartie de copt.
Pe blatul de lucru decupam felii subtiri de cascaval feliat cu sablonul astfel incat sa acopere toata pizza.
Il transferam ordonat pe o farfurie mare intinsa ca sa stim ordinea.

Aluatul se imparte in doua bile usor inegale 40 si 60%..
Bila mica se intinde intr-o fasie cam de 8mm grosime lata de vreo 16 si lunga de vreo 44 cm.
Fixam sablonul in ace ca la croitorie ca sa nu fuga si decupam cu un cutter de bucatarie pe conturul sablonului.
Rulati cu grija pe sucitor si transferati in tava asezand mumia pe diagonala.
Ca sa nu-si piarda forma cred ca e in regula sa puneti foaia netaiata in tava si sa o decupati cu sablonul direct acolo ca sa nu-si piarda forma,
sa nu mai fiti nevoiti sa ii redati conturul corect.
Restul de aluat il intindeti intr-o foaie de 5 mm grosime si taiati fasii lungi cat foaia dar de 13 mm latime.
Se unge suprafata-baza de aluat cu sosul rosu.
Se adauga legumele calite.
Se intinde un ou batut, peste legume dar mai pe centru pt. ca oricum se disipeaza in toate directiile.
Se acopera cu feliile de cascaval decupate (poate fi clasicul cascaval ras).

Marginile aluatului oricum se uda de la oul care o sa cam curga, asta ajuta la lipirea benzilor de deasupra.
Se aplica benzile incepand de la picioare. Benzile se taie cu cate 1.5 cm ma lungi in fiecare laterala ca sa o pliem dedesubt.
Impachetam dupa un model original de mumie asa cum am desenat pe sablon.
O lasam sa mai creasca vreo 10-15 minute.
Si pentru ca trebuie sa fie o mumie apetisanta, o ungem cu 2 galbenus de ou si o dam la cuptorul incins la 180 grd din timp,
pt 20-30 minute verificand atent, periodic, ca sa nu se arda mumia.

DECOR :)
Ochii din felii de masline negre, pupilele din bulion.
Se confectioneaza din albus de ou batut la abur doua bilute si se aplica in dreptul nasului ca sa para ca are vata in nas. :)

TIPS-URI

1

dimensiuni dupa coacere: 44 x (10-14)cm

Daca ti-a placut reteta noastra "Pizza "Mumia proaspata"- Halloween Pizza" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Mini pizza rapide