Pentru mine, nimic nu se compara cu pastele proaspat facute in casa, mai ales combinate cu aroma hribilor si cu un sos delicios.
Adevarat rasfat culinar pentru cei carora le plac pastele.
Se pregătesc pastele, pentru a le putea lăsa puțin la uscat.
Într-un castron, se mixează cele două ouă și cele două albușuri cu un praf de sare. Se adaugă treptat făină, câte o lingură de ulei și se frământă până se obține un aluat moale, dar elastic. În acest moment, nu mai adăugați făină. Eu am folosit mașina de făcut paste. În cazul în care vreți sa le faceți manual, vă recomand să întindeți aluatul pe un blat bine înfăinat, în strat foarte subțire, apoi să le tăiați cu o rolă de pizza dacă aveți, dacă nu, cu un cuțit foarte bine ascuțit.
Se lasă la uscat, timp în care se pregătesc celelalte ingrediente. Eu am pregătit pastele cu o oră înainte, apoi le-am pus la fiert, în apă clocotită cu sare și o lingură de ulei. Se lasă 2-3 minute, apoi se scurg și se clătesc cu apă rece. Trebuie fierte oarecum al dente, fiindcă se vor mai găti și în tigaie în momentul în care se adaugă peste celelalte ingrediente. Într-o tigaie, se pune la încins o lingură de ulei de măsline.
Hribii se scurg de uleiul din conservă sau dacă aveți uscați, trebuie hidratați puțin înainte de a-i toca.
Usturoiul se curăță, se presează cu un cuțit și se toacă mărunt. Se pun ambele ingrediente la rumenit în uleiul din tigaia încinsă.
Se adaugă feliile de bacon (dacă e foarte sărat, nu mai adăugați sare), un praf de sare, se lasă până încep să sfârâie și să se încrețească, apoi se întorc pe cealaltă parte. Se adaugă ciupercile albe tăiate în jumătăți sau lăsate întregi. Se lasă câteva minute, apoi se stinge totul cu vinul alb. Se lasă până se evaporă alcoolul, apoi se adaugă smântână și câteva cuburi de brânză de capră. Se amestecă ușor cu o lingură de lemn, cât să se omogenizeze puțin sosul, apoi se adaugă pastele, se asezonează cu sare și piper și se mai lasă 2-3 minute pe foc. Se scutură tigaia cu mișcări circulare ca să se amestece pastele cu sosul de ciuperci. Se dă deoparte și se rade parmezan, se presară un praf de piper și puțin pătrunjel verde.
Se servesc calde, sunt grozave! Să vă fie de folos!