Mamaliga cremoasa cu lapte si parmezan

Mămăliga sau "pâinea de porumb" a devenit unul din simbolurile noastre naţionale, dar puţini români ştiu că istoria ei nu depaşeşte 400 de ani pe meleagurile autohtone.
Calda si aburindă, mămăliga aurie e pusa în mijlocul mesei la Craciun, alaturi de sarmale si fripturi. Fiertura simpla de malai merge de minune cu mâncarurile tradi ţionale, cu brânza veche si cârnaţ ii iuţ i. Şi-a câştigat pe bună dreptate locul ei de seamă în bucătăria românească. Acum trei secole stătea doar la masa săracilor, azi este gătită şi la ţară, şi la oraş deopotrivă, şi în ceaun, şi în oala de teflon.
Ba chiar a cucerit restaurantele cu pretenţ ii unde este savurată pe post de delicatesă.
ORIGINEA PORUMBULUI
Aztecii îl cultivau cu sfinţ enie si îl preţ uiau ca pe aur. Stiuletele de porumb era daruit de zei, spune tradi ţia lor, si era ajutorul de nadejde în perioadele de foamete. Cereala aurie era cunoscuta si în Africa, si în Asia din vremuri vechi, fiind cultivata pe lânga aşezările umane şi oferita adesea drept ofranda divinita ţilor. Marinarii lui Columb au adus-o în Europa la începutul secolului al XVI-lea, după ce au debarcat pe armurile Americii centrale. Pe continentul alb, porumbul şi-a pierdut rolul sacru, devenind hrana de baza a saracimii, pentru care grâul si pâinea erau bunuri de lux. Spaniolii si portughezii au adoptat primii porumbul, apoi acesta a cucerit regiunile sarace din Italia, îndeosebi Sicilia, unde "polenta", cum era botezata mămăliga, era singura hrana a familiilor nevoiase.
MĂMĂLIGA, PE MELEAGURILE AUTOHTONE
Porumbul începe sa fi e cultivat si în ţara noastra, mai întâi în câmpiile Banatului, spre sfârsitul secolului al XVII-lea. La mijlocul secolului urmator, culturile de porumb erau deja extinse în toate regiunile de câmpie din provinciile româneşti. Şerban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti între 1678 si 1688, îndeamna boierii sa semene porumb "spre hrana norodului celui prost, cât si spre hrana dobitoacelor".
În Moldova, culturile de porumb erau deja impozitate pe vremea domnitorului Constantin Duca (1693-1695), dupa cum arata cronicile lui Neculce, semn ca înlocuiau deja culturile tradi ţionale de mei.
O cereala spornica si pu ţin pretenţ ioasa, porumbul ia locul meiului, care era hrana de baza a ţaranului si caruia i se mai spunea si "malai". Asa se face ca faina de porumb împrumuta numele de "malai" si mămăliga, cu un gust superior terciului de mei, devine mâncarea de zi cu zi, înso ţita de fierturi din urzici, loboda sau stevie. Transilvanenii i-au spus porumbului "cucuruz", dupa "cocoriza", cum era numit în Sardinia, moldovenii l-au botezat "papusoi", dar mămăliga era aceeasi în toate regiunile si peste tot se pregatea la fel.
Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/cu-mamaliga-istorie-450497.html#ixzz3iCeklMm7