Întâi de toate ar trebui să vă avertizez că nu trebuie să daţi cu bolovani ori cu bulgări după mine pentru postez această reţetă în post, că a fost făcută până în lăsatul secului, dar, din lipsa timpului n-am putut să o public.
Şi cred că ar fi de prisos să vă spun că-mi place acest gen de mâncare, românesc, sănătos şi gustos. E adevărat, unii se feresc să spună că mănâncă fasole, dar e dreptul lor. Eu spun că-mi place, iar asta nu e o ruşine.
Fasolea "se alege" şi se spală. Apoi se pune la "umflat" în apă caldă, de preferat cca. două ore. Apoi se spală din nou şi se pune la fiet până se înmoaie aproximativ 80%. În timpul cât fierbe fasolea se pot curăţa legumele şi se poate tăia şoriciul în fâşii julienne. Am preferat să răzui morcovul şi ţelina folosite în mâncare pentru că se fierb mai repede şi leagă bine compoziţia.
Legumele pregătite, mai puţin usturoiul, se pun la călit în tigaie ori cratiţă. Peste ele se adaugă fasolea fiartă, care între timp trebuie să fie trecută printr-un jet de apă rece pentru îndepărtarea cojilor rezultate în urma fierberii.
Se acoperă fasolea cu apă, nu mai mult de 1 cm peste compoziţia din recipient şi se lasă la fiert, la foc mic. Spre final se adaugă şoriciul şi usturoiul tocat. Când fasolea s-a fiert îndeajuns de bine, se adaugă bulionul ori sucul de roşii şi se poate pune o lingură de bulion de ardei iute.
Poftă bună să aveţi, dar după post! :D
1
Fasolea iahnie are un gust deosebit dacă este făcută în recipiente celor de genul "de tuci" ori la tigaie.
2
Fasolea fierbe mai repede dacă în tipul fietului i se adaugă o lingură bicarbonat.