Foccacia cu masline si oregano

de RODIMUR in Piine, 29 Noi 2018 | 5466 vizualizari

 

O foccacia cu măsline și condimente mi se pare o bună și savuroasă idee pentru aceste zile de post.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 500 grame de făină albă
  • 20 grame de drojdie proaspătă
  • 250 ml de apă caldă
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 1 linguriță de sare fină
  • 1 linguriță de zahăr tos fin
  • 150 grame măsline (fără sâmburi și tăiate)
  • Pentru decor:
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 2 lingurițe de sare de Himalaya
  • 2 lingurițe de oregano
  • 2 lingurițe de ierburi italiene
  • 3 linguri de suc de roșii
Portii: 4
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Foccacia cu masline si oregano:

Se pune făina amestecată cu sarea în vasul pentru frământat și se face în mijlocul ei o adâncitură în care se pun drojdia fărâmițată și zahărul tos. Se adaugă, puțin câte puțin apa caldă, ca să se dizolve, mai întâi, drojdia și zahărul, după care se încorporează toată făina. La urmă se adaugă și uleiul de măsline și se mai frământă vreo 4-5 minute, până ce aluatul devine omogen, elastic și nelipicios.

Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se dă la dospit, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

Când aluatul și-a dublat volumul, după aproximativ 25-30 minute, se  răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă puțin, pentru a scăpa de bulele de aer formate.

Se întinde o foaie cam de  1,5 cm grosime, care se transferă într-o tavă în care s-a pus hârtie de copt, unsă cu ulei.

Se fac găuri cu degetele în aluat și se toarnă, pe toată suprafața, uleiul de măsline.

Se ornează foccacia cu  măsline (întregi, fără sâmburi și tăiate).

Se presară condimentele (oregano și ierburi italiene) și se distribuie sucul de roșii uniform, pe toată suprafața.

Se mai lasă tava cu foccacia la dospit pentru încă 15-20 minute, după care se dă la cuptorul preîncălzit, la o temperatură medie.

Se schimbă poziția foccaciei în cuptor, în timpul coacerii, ca să se rumenească uniform.

TIPS-URI

1

Sarea se amestecă bine cu făina, ca să nu intre în contact direct cu drojdia, pentru că în acest caz, aluatul nu va mai crește.

2

După ce turnați uleiul de măsline în aluat trebuie să mai frământați 5 minute, pentru uniformizare.

3

Ca să crească frumos și repede, aluatul (acoperit cu un șervet curat) trebuie adăpostit într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

4

Este bine să ungeți hârtia de copt cu ulei, care va fi absorbit pe timpul coacerii, iar foccacia va fi mai bună.

5

Puteți folosi sare grunjoasă, în loc de sare de Himalaya.

Daca ti-a placut reteta noastra "Foccacia cu masline si oregano" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

RODIMUR 1

02.12.2018, 13:06

Mulțumesc frumos, Dantes!

Rahela Velicu 1

10.12.2018, 13:06

Buna, imi place !

RODIMUR 1

10.12.2018, 13:41

Mă bucur, că-ți place, Mimi...! Mulțumesc frumos pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Paine cu faina alba si tarate de grau