Dulceața de trandafiri este cea mai parfumată dulceață, dar în același timp, este destul de laborioasă. Prepar această dulceață, ca toate celelalte (cu unele modificări, survenite de-a lungul anilor de experiență în bucătărie) având drept sursă de inspirație / carte de căpătâi lucrarea "Conservarea fructelor pentru iarnă", scrisă de Natalia Tăutu-Stănescu.
Din aceste ingrediente, vor ieși 3 borcane de dulceață.
Se scutură bine petalele pentru a îndepărta grăuncioarele de polen, după care se taie cu un foarfece de bucătărie curat (sau se rupe cu mâna) partea albă de la baza lor.
150 grame de petale se freacă ușor cu o jumătate de linguriță de sare de lămâie, până se fac roșii, după care se pun la frigider, în vasul în care erau.
Celelalte petale de trandafiri (150 grame) se pun la fiert cu 1, 1 litri de apă, timp de 10-15 minute, până se decolorează. Se ia de pe foc vasul cu petalele fierte, se lasă la răcit și apoi se strecoară zeama printr-un tifon.
Se pune zahărul în cratița în care se face dulceața și se toarnă peste el 4 pahare din zeama în care au fiert petalele de trandafiri. Se dă cratița la foc mic, până se dizolvă zahărul, după care se adaugă petalele care au fost frecate cu sare de lâmâie. Se face focul mai iute și, din când în când, se agită cratița pentru ca petalele de trandafiri să se desfacă în sirop. Se fierbe dulceața la foc iute și se adună spuma care se formează. Se face proba bobului și dacă siropul nu se împrăștie imediat ce cade pe farfurioară, înseamnă că dulceața este gata. Se ia cratița de pe foc și se lasă la răcit. Se acoperă vasul cu un prosop curat, umezit și stors bine. Când s-a răcit, se pune dulceața în borcane, care se închid ermetic și se depozitează într-un un loc răcoros, curat și aerisit.
1
În dulceața de trandafiri nu se pune baton de vanilie, pentru că este suficient de parfumată.
2
De asemenea, nu se pune zeamă de lămâie, deoarece petalele au fost frecate cu sare de lămâie.
3
Dulceața de trandafiri se poate zaharisi foarte ușor, dacă intră în contact cu un corp străin (chiar zahăr de pe marginea cratiței în care fierbe). Iată de ce este bine ca atunci când se leagă siropul, să se șteargă pereții interiori ai vasului cu o bucată de pânză curată, umezită și stoarsă bine.
4
Aveți grijă să nu legați prea tare siropul, pentru că există riscul ca dulceața să se zaharisească.
5
Dacă vă mai rămâne sirop, puneți-l într-o sticlă și folosiți-l ca atare, cu apă minerală, sau ca toping parfumat pentru alte dulciuri.