Desert tort Trio mousse de ciocolata

de madi_marin in Torturi, 25 Mai 2017 | 12219 vizualizari

 

Un tortuleţ festiv şi delicios preparat după reţeta Jamilei ( am respectat-o în proporţie de 99%, restul de 1% fiind barotul de alune pe care mi-am permis să îl adaug în blat şi în mousse-ul de ciocolată albă), căreia îi mulţumesc pentru minunata carte şi pentru toate reţetele pe care le explică detaliat şi care îmi ies de fiecare dată. Pentru glazură, am aruncat un ochi pe blogul Olguţei Oana, un blog aromat şi plin de bunătăţi!

 

INGREDIENTE

Blat de ciocolată pt.forma de 26 cm:

  • 65 g făină
  • 120 ml lapte bătut
  • 60 g zahăr
  • 60 g unt
  • 20 g cacao
  • 1 ou
  • un praf de sare
  • un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu
  • 3 linguri barot de alune

Mousse de ciocolată amăruie:

  • 300 g ciocolată amăruie
  • 250 ml frişcă lichidă
  • 40 g unt
  • 7 g gelatină granule
  • 50 ml apă rece

Mousse de ciocolată cu lapte:

  • 300 g ciocolată cu lapte
  • 250 ml frişcă lichidă
  • 40 g unt
  • 7 g gelatină granule
  • 50 ml apă rece

Mousse de ciocoată albă:

  • 300 g ciocolată albă
  • 250 ml frişcă lichidă
  • 40 g unt
  • 7 g gelatină granule
  • 50 ml apă rece
  • 5 linguri barot de alune

Glazură:

  • 225 g zahăr
  • 75 g cacao
  • 1 linguriţă rasă gelatină granule+50 ml apă rece
  • 150 ml apă rece
  • 175 ml apă
  • 150 ml frişcă lichidă
Portii: 24
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort Trio mousse de ciocolata:

Pentru blatul de ciocolată, mixăm untul cu zahărul. Se adaugă apoi oul şi laptele bătut.

Ingredientele uscate, adică făina, cacaua, bicarbonatul şi sarea se cern împreună şi se încorporează în compoziţia de mai sus.

Se omogenizează totul şi se toarnă în forma detaşabilă tapetată cu hârtie de copt.

Se coace blatul la 180 grade C, pentru 20-25 de minute. Se scoate din formă şi se lasă la răcit.

Forma se spală, se şterge şi se tapetează cu folie de plastic inclusiv pe margini.

Pentru mousse-ul amărui, se pune întâi gelatina la hidratat in cei 50 ml apă rece.

Ciocolata ruptă în bucăţele şi untul se topesc la foc mic.

Gelatina hidratată se pune pentru câteva secunde, la foc mic să se dizolve, apoi se toarnă peste ciocolata topită cu unt.

Se lasă la răcorit, apoi se combină cu  frişca bătută spumă, se omogenizează bine şi se toarnă peste blatul pus în formă.

Se dă vasul la congelator.

Urmează stratul de mousse de ciocolată cu lapte şi cel de ciocolată albă care se prepara exact ca cel amărui, cu excepţia faptului că în cel alb adăugăm la sfârşit şi barotul de alune.

Tortul se pune la frigider până a doua zi, când se poate glazura şi orna după imaginaţie.

Pentru glazură: gelatina se pune la hidratat în cei 50 ml apă rece.

Se amestecă zahărul cu cacaua, apa şi frişca lichidă şi se pun la foc mic până se îngroaşă uşor.

Gelatina hidratată se dizolvă la foc mic câteva secunde, după care se adaugă peste compoziţia cu cacao.

Se lasă la răcit la temperatura camerei, după care se poate turna peste tort.

Se decorează după imaginaţie.

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort Trio mousse de ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
TORT DE FRUCTE "CARLA"