Desert tort Diplomat

de simona72 in Torturi, 15 Dec 2018 | 5446 vizualizari

 

Este un tort divin cu fructe. Eu l-am facut in vara, cand erau fructe din abundenta. Asta nu e nici o problema, fructele se pun in functie de sezon. Iarna merg forte bine portocalele (diferite citrice) si fructe din conserva. Eu am avut o explozie de arome si culori, care se regasesc in fructe: cirese, caise, strugurei, capsuni.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 3 oua
  • 3 linguri zahar
  • 3 linguri faina
  • 3 linguri ulei
  • 1 praf mic de sare
  • Pentru crema:
  • 5 galbenusuri
  • 800 ml smantana pentru frisca
  • 1 plic de gelatina granule
  • 8 linguri zahar
  • Fructe: caise, capsuni, cirese, strugurei(coacaze rosii si negre)
  • Pentru sirop:
  • 3 linguri zahar
  • 300 ml apa
  • 1 lingura esenta vanilie
  • In plus:
  • Piscoturi
  • Fructe pentru deasupra
  • Frunze de menta
  • 100 gr ciocolata cu lapte
Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort Diplomat:

Pentru blat: se separa albusurile de galbenusuri. Albusurile se mixeaza cu zaharul si sarea pana devine o bezea. Galbenusurile se amesteca cu uleiul si se adauga la bezeaua facuta anterior. La final se adauga faina si se amesteca usor cu o spatula pentru a scoate cat mai putin aer din compozitie. Se pune aluatul intr-o forma rotunda de copt, de preferat cu marginile detasabile de 24 cm. Fundul tavii se captuseste cu hartie de copt, iar marginile se ung cu ulei. Se coace blatul la cuptorul incins la 170 grade pentru 20 minute sau pana este copt si facem testul cu scobitoarea. Se scoate pe un grilaj si se lasa sa se raceasca.

Pentru crema: galbenusurile se amesteca cu un praf de sare si zaharul. Se mixeaza pana se deschid la culoare si capata consistenta unei creme. Se pune castronul cu galbenusuri pe baie de aburi, se amesteca constant pana se topeste zaharul si crema se ingroasa. Gelatina se pune la inmuiat in 50 ml apa rece. Dupa ce s-a hidratat se pune peste galbenusurile care inca se afla be baie de aburi si se amesteca pana se dizolva. Este necesar sa fie calda compozitia ca sa se dizolve gelatina. Se da deoparte si se lasa sa se tempereze. Se mixeaza smantana pentru frisca pana capata consistenta dorita. Intre timp fructele sunt curatate de samburi si taiate in cubulete aproximativ egale. Se amesteca frisca cu crema de galbenusuri, iar la final adaugam fructele.

Pentru sirop: se caramelizeaza zaharul intr-o craticioara. Se adauga apa si se lasa pe foc pana zaharul este complet dizolvat. Se lasa sa se raceasca complet si se adauga vanilia.

Se insiropeaza blatul cu o parte din sirop, iar restul este folosit la insiropat piscoturile.

Asamblare: forma in care am copt blatul se imbraca in folie alimentara. Se pune blatul, se insiropeaza, se imbraca marginile cu piscoturi trecute prin sirop. Se toarna crema cu fructe, se niveleaza si se taie surplusul de piscoturi. Daca crema a ajuns pana sus in marginea piscoturilor nu este necesar sa le mai taiati. Se aduna marginile foliei alimentare si se imbraca tortul. Se da la frigider cel putin 4 ore(eu prefer sa-l las peste noapte).

Se scoate din forma dar si din folie, se decoreaza cu fructe si ciocolata topita. Sa va fie de folos!!!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort Diplomat" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert musuroi de cartita