Tort cu blat de cacao, cremă cu mascarpone, lămâie și zmeură, decorat cu frișcă, mascarpone și mure.
Retete de vara
Blatul:
Se bat spumă albușurile cu îndulcitorul și un praf de sare, cu mixerul, se adaugă treptat gălbenușurile, uleiul, apoi făina în carea am amestecat praful de copt și cacaoa, dar și puțin colorant roșu pudră dizolvat în 2 lingurițe de apă fierbinte.
Compoziția se toarnă într-o tavă pregătită cu hârtie de copt. Dacă folosiți o formă de copt cu bază detașabilă, este de preferat să o așezați într-o altă tavă, pentru orice eventualitate.
Se dă tava la cuptorul preîncălzit, pentru aprox 25 de minute, în funcție de cuptorul fiecăruia, sau până trece scobitorii.
După ce s-a răcit bine, se taie blatul în două foi.
Crema pentru umplut și decor:
Se bat frișca lichidă, mai moale, apoi se încorporează crema mascarpone și se amestecă.
Se împarte această cremă în două. O parte se folosește la umplut, amestecată cu coaja de lămâie și zmeura spălată și zvântată. Cealaltă jumătate din cremă se folosește la decor.
Montare:
Se așază o foaie de blat în tavă în care dorim să montăm desertul. Se unge foaia cu un strat subțire de gem de mure. Eu am folosit unul pregătit în casă, la care am scos sâmburii, pentru a-l putea folosi la deserturi.
Se distribuie uniform partea de cremă cu lămâie și zmeură, nivelând frumos cu o spatulă.
Se așază cealaltă foaie de blat.
Se umple un poș cu crema rămasă albă și se ornează tortul cu floricele. Se decorează cu mure proaspete, spălate și zvântate.
Se dă la frigider până la servire.
Poftă Bună!
Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/07/tort-cu-mure-si-zmeura.html