Desert prajitura Vis

de Criss in Prajituri, 5 Noi 2019 | 7699 vizualizari

 

Cu cateva zile in urma am vazut pe un grup de pe facebook, o postare cu o prajitura numita "Vis" sau "Day dreaming". Prajitura era postata de Alina Chirita si desigur am trecut-o pe lista de asteptare. Azi am facut prajitura, spre incantarea absoluta a lui Alex, care mi-a zis ca pt sa fac si maine o portie. E o prajitura foarte usor de facut si foarte rapida, dar extraordinar de fina si buna. Mult peste asteptari. Singura modificare a fost faptul ca in crema de ciocolata am adaugat stafide  "imbatate" in rom. Ce pot sa spun e ca prajitura aceasta isi merita pe deplin denumirea de "Vis", pentru ca da, e de vis. Cum altfel ar putea fi cand contine ciocolata, nuci, stafide, rom? Atat de fina incat se topeste in gura, aromata, cremoasa, ciocolatoasa, cu siguranta va veti indragosti de ea.

 

INGREDIENTE

  • Ingredientele sunt pentru o tava patrata de 22/22 cm, asadar in functie de tava in care veti coace prajitura, multiplicati ingredientele. Ingrediente blat: -
  • 100 g unt moale 
  • 100 g zahar pudra 
  • 1 ou 
  • 100 g nuca macinata 
  • 100 g faina 
  • 1 lingurita praf de copt 
  • 1 plic zahar vanilat bourbon 
  • foarte putina sare (eu nu am pus)
  • Crema: 
  • 4 oua
  • 150 g unt moale (80% grasime) 
  • 150 g zahar pudra 
  • 30 g stafide 
  • 120 g ciocolata amaruie 
  • 1 lingura amidon 
  • 1 fiola esenta de rom
  • Glazura (ganache) de ciocolata: 
  • 100 g ciocolata neagra 
  • 50 ml frisca lichida (Pilos) 
  • 50 g ciocolata alba
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura Vis:

(Inainte de toate, trebuie sa va spun ca eu am copt mai mult timp prajitura, avand un aragaz simplu, timpii de coacere difera de cei ai unui cuptor electric. Eu intotdeauna preincalzesc cuptorul si coc fiecare prajitura pe treapta a doua a aragazului.) Intr-un bol se pune untul moale, zaharul pudra si zaharul vanilat si se mixeaza. Se adauga oul si se omogenizeaza. La final, se adauga faina amestecata cu praful de copt si sarea si nuca macinata(eu, dupa cum stiti, nu adaug sare la prajituri, dar sunt "pasaricile" mele). Se amesteca cu o spatula, pana se omogenizeaza. Compozitia obtinuta se repartizeaza uniform intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Se introduce tava in cuptorul preincalzit si se coace timp de 20 minute, timp in care ne vom ocupa de crema.

Mai intai se rupe ciocolata in bucatele si se pune intr-un vas, pe baie de aburi, sa se topeasca. Stafidele se spala cu apa calduta, se scurg si peste ele se pune esenta de rom.
Ouale se separa si albusurile se bat spuma.
Separat, in alt bol se pune untul moale, zaharul pudra si galbenusurile si se mixeaza pana devine o crema spumoasa. Se adauga ciocolata topita si racita la temperatura camerei, amidonul si stafidele imbibate in esenta de rom.
La final, se adauga albusurile batute spuma, amestecand usor, cu o spatula, pana obtinem o crema omogena. (Cred ca in crema ar fi mers si un pumn de nici prajite si tocate grosier. Data viitoare asa voi face.)
Crema se pune peste blatul scos din cuptor, se repartizeaza uniform peste blat si se introduce tava in cuptor pentru inca 20-25 minute. Dupa acest timp, se scoate prajitura si se lasa sa se raceasca. Apo se pune glazura.

Ciocolata rupta se pune intr-un vas pe baie de aburi impreuna cu frisca lichida. Se lasa sa se topeasca ciocolata si se amesteca pana se omogenizeaza, apoi se toarna glazura peste prajitura.
Se pune prajitura in frigider pana se intareste glazura, apoi se decoreaza cu ciocolata alba, topita.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura Vis" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (14)

Criss 1

07.11.2019, 08:28

Multumesc!

Criss 1

07.11.2019, 08:29

Rocsi, ce pot sa spun e ca Alex a fost innebunit dupa aceasta prajitura. Si el in general e foarte pretentios.

adriannna 1

16.11.2019, 00:00

Buna. Noi am pregatit si prajitura de vis cu nuca de aici https://adygio.com/prajituri-de-casa-9-prajituri/

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura cu crema cu lamaie, fructe de padure si oreo