Desert cheesecake cu afine

de BakeUpArtist in Dulciuri, 29 Iul 2017 | 7515 vizualizari

 

A început sezonul afinelor, s-au umplut magazinele. Și dacă tot am dat peste ele la orice raft, m-am aprovizionat și eu cu o punguță. Nu obișnuiesc să le consum simple, așa că am decis să fac un desert. Tind să cred că le-am pus în valoare destul de bine: aromă, textură, culoare.

 

INGREDIENTE

Pentru crustă am folosit:

  • 100 de grame de biscuiți integrali;
  • 1 lingură de cacao;
  • 2 lingurițe de zahăr pudră;
  • 50 de grame de unt;

Pentru cheesecake:

  • 250 de grame de afine;
  • 1 ceașcă de apă;
  • 4 linguri de zahăr;
  • 1 linguriță de gelatină granule;
  • 300 de grame de mascarpone;
  • 2 linguri de miere;
  • un praf de scorțișoară;
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert cheesecake cu afine:

Am început prin a face crusta: am mărunțit biscuiții, am adăugat cacao, zahăr pudră și apoi am amestecat cu untul topit. Am presat pe baza unei tăvi de tort cu diametrul de 20 de centimentri și am lăsat-o deoparte.

Am pus afinele într-o cratiță și am pus o ceașcă de apă, numai cât să le acopăr, pentru că nu am vrut să iasă un compot, ci un sos concentrat și aromat. Am adăugat zahărul și am fiert pentru aproximativ 10 minute la foc mic, amestecând constant și zdrobind afinele. Am oprit focul și am strecurat.

După ce s-a mai răcit sosul, am adăugat o linguriță de gelatină hidratată în prealabil în 50 de mililitri de apă rece și am amestecat până s-a dizolvat.

Mai departe, am mixat brânza cu 2 linguri de miere și cu un praf de scorțișoară, iar apoi am adăugat afinele și am omogenizat.

Am turnat compoziția peste crusta de biscuiți, am dat cu tava de masă de câteva ori, să sparg bulele de aer și am dat la rece pentru cel puțin 2 ore.

 Eu am lăsat puțin sos de afine deoparte, ca să îl pot pune peste cheesecake-ul rece. Yummy!

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cheesecake cu afine" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cheesecake japonez - Rețeta rapidă și delicioasă

ieri la 08:50

Plăcinte cu mozzarella, kefir și mărar - Rapide și delicioase

pe 20.01 la 11:30

Snitel pane din piept de pui, in pesmet – crocant, gustos si satios

de vasimur 4

pe 20.01 la 10:39

Piept de pui la cuptor cu sos de smântână și usturoi - Rețeta delicioasă și rapidă

pe 19.01 la 11:22

Prajitura cu nuca, mere si crema de vanilie - Reteta delicioasa

de Rocsi 9

pe 18.01 la 19:57

TOP
utilizatori

Rocsi

1430 puncte

UrsanMihaela

203 puncte

mihaelar63

122 puncte

Valclaudia

110 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]