Ciorba de loboda

de Merisor in Ciorbe, 7 Iun 2016 | 8009 vizualizari

 

Nu prea se împacă ai mei cu genul acesta de ciorbe, dar mie îmi plac, iar primăvara sunt chiar indicate, ajută la detoxifierea organismului.

 

INGREDIENTE

  • 500 g lobodă verde
  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 1 rădăcină pătrunjel
  • 50 ml ulei
  • 1 ou
  • 200 g roșii cu legume pentru ciorbe
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1/2 legătură leuștean
  • 3 l apă
  • 400 ml zeamă de la murături(castraveciori)
  • sare
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de loboda:

Spălăm bine frunzele de lobodă și le lăsăm la scurs.

Tocăm ceapa, morcovul și rădăcina de pătrunjel și le călim ușor în uleiul încins, dar adăugăm și câțiva stropi de apă, pentru a evita acel gust de prăjeală, care e dăunător organismului.

Când sunt ușor pătrunse, presărăm peste ele și puțină sare.

Tocăm loboda în fâșii și o adăugăm peste legumele ușor pătrunse, le amestecăm de câteva ori și completăm cu apă fierbinte.

Lăsăm ciorba să fiarbă aproximativ 20 de minute, apoi adăugăm roșiile și peste 10 minute, adăugăm zeama de murături.

Mie îmi plac mult ciorbele acrite cu zeamă de murături, aceasta fiind ușor picantă, ușor dulceagă și ușor acrișoară.

Mai lăsăm ciorba pe foc 5-10 minute, apoi, după stingerea focului adăugăm un ou bătut și diluat ușor cu zeamă fierbinte și verdeața tocată mărunt.

Ciorba de lobodă este foarte bună atât fierbinte, cât și rece de la frigider.

Să vă fie de folos!

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de loboda" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

mihaelar63 1

18.04.2017, 21:15

Impaca-i pe baieti cu ciorba de loboda . Eu zic sa le pui in oala si un jambon . Oare le-o place ? ))

Sidy 1

11.04.2018, 07:08

Delicioasa si sanatoasa !

abetina 1

06.02.2024, 12:44

O bunatate de ciorba

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Somon cu sos de roșii și pătrunjel - Rețeta gustoasă și rapidă

ieri la 10:04

Prăjitura răsturnată cu mere și nuci pecan - Deliciul care te va cuceri prin gust și textură

pe 14.10 la 08:35

Mini ștrudele cu ciuperci - Rețeta rapidă și savuroasă

pe 13.10 la 08:11

Prajitura cu mango si pralina cu alune de padure - Reteta delicioasa de casa

pe 12.10 la 09:44

TOP
utilizatori

Rocsi

248 puncte

Valclaudia

127 puncte

gaby_duceag

100 puncte

MotanLaOale

53 puncte

mihaelar63

3 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]