Cascaval pane, cu pesmet

de vasimur in Aperitive / Garnituri, 1 Apr 2019 | 6133 vizualizari

 

Cașcavalul pane nu este o mâncare greu de făcut numai că necesită mare atenție la prăjit! Riscăm să se împrăștie în tigaie, dacă înțepăm cașcavalul cu furculița, motiv pentru care se recomandă folosirea unei spatule sau a unui clește, atunci când îl întoarcem.
Din ingredientele de mai jos au rezultat 3 porții.

 

INGREDIENTE

  • 300 g cașcaval
  • 2 ouă
  • 3 linguri cu vârf, de făină
  • 3-4 linguri cu vârf, de pesmet
  • sare, după gust
  • piper, după gust
  • boia de ardei dulce, după gust
  • ulei de floarea soarelui, pentru prăjit
  • 3-4 cartofi mari, pentru garnitură
  • pătrunjel sau mărar verde, tocat mărunt, pentru ornat (opțional)
Portii: 3
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cascaval pane, cu pesmet:

Se porționează cașcavalul în felii de grosimea care vă place, cam cât un deget dar nu mai mult de 1 cm. Din cantitatea de mai sus, mi-au ieșit 10 felii de cașcaval, deoarece mie îmi plac ceva mai subțiri.

Se bat ouăle și se  încorporează făina. Se amestecă bine și se lasă 5-10 minute, ca să se omogenizeze. Dacă vă place, puteți asezona cu sare, piper și boia de ardei, după gust!

Se tăvălesc feliile de cașcaval prin compoziția preparată anterior, după care se dau prin pesmetul în care am pus: sare, boia de ardei și piper, după gust.

Se toarnă suficient ulei într-o cratiță și se încinge bine. Cașcavalul trebuie să se scufunde în ulei pentru ca să se prăjească simultan pe ambele părți.

Se pune cașcavalul la prăjit, în uleiul încins în prealabil, la foc potrivit, ca să nu se ardă, până ce se rumenește, dar nu mai mult de 2-3 minute! Când sunt gata, se scot pe o farfurie, pe prosoape de hârtie ca să se scurgă de ulei.

Observație: Dacă totuși este nevoie să le întoarcem (vom folosi un clește sau o spatulă), trebuie să avem mare grijă să nu se spargă și să se scurgă cașcavalul în tigaie!

Cașcavalul pane se servește de preferință cald, cu cartofi prăjiți, natur sau piure și cu murături sau salată de sezon, de roșii, castraveți și ceapă etc.

***

Eu mi-am dorit să servesc cașcavalul pane cu cartofi natur și salată de roșii, castraveți și ceapă verde. Dar cum de la cartofii natur până la cartofii prăjiți (în varianta agreată de copii mei când erau mici) e doar un pas, m-am gândit să vi le prezint pe amândouă. Garnitură de cartofi natur se prepară însă mult mai repede!

Varianta 1.) Garnitură de cartofi prăjiți:

Se curăță și se spală bine cartofii, se taie bucăți nu prea mari și se pun la fiert, în apa fierbinte, în care am pus și puțină sare. Cartofii se lasă la fiert până ce putem să-i străpungem ușor cu furculița, cca 15-20 minute, dar să nu fiarbă de tot. 

Se toarnă ulei într-o tigaie și se încinge. Se scurg cartofii de apă  și se pun la prăjit până ce se rumenesc bine, pe toate fețele. Pregătiți în felul acesta, cartofii vor fi moi pe dinăuntru și crocanți la suprafață. Timpul de prăjire va fi mult mai scurt iar cartofii vor fi mai dietetici.

Când sunt gata, se scot într-un vas și se ornează cu pătrunjel sau mărar verde tocat mărunt, după preferință. Garnitura este pentru două porții.

Am servit cașcavalul pane cu cartofi prăjiți și gogonele murate!

Varianta 2.) Garnitură de cartofi natur:

Se curăță și se spală bine cartofii, se taie bucăți nu prea mari și se pun la fiert, în apa fierbinte, în care am pus și puțină sare. Cartofii se lasă la fiert până ce putem să-i străpungem ușor cu furculița. 

Când sunt gata, se scot într-un vas și se ornează cu pătrunjel sau mărar verde tocat mărunt, după preferință. Garnitura este pentru două porții.

Am servit cașcavalul pane cu cartofi natur și salată de crudități: roșii, castraveți și ceapă verde!

***

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Uleiul să fie bine încins când puneți cașcavalul la prăjit.

2

Este bine ca uleiul să fie suficient, pentru ca să se scufunde feliile de cașcaval în el. Astfel ele se vor rumeni simultan pe ambele părți.

3

Pentru economie de ulei, folosiți un vas cu circumferința mai mică, dar ceva mai adânc.

4

Prăjiți cașcavalul la foc mic, până ce se rumenește, dar nu mai mult de 2-3 minute!

5

Manevrați cașcavalul cu o spatulă sau cu un clește deoarece cu furculița riscați să-l înțepați și să se împrăștie în tigaie.

6

Pregătiți toate feliile de cașcaval înainte să le puneți la prăjit, deoarece ele se fac foarte repede.

7

Pregătiți garnitura și salata înainte de a prăji cașcavalul, pentru ca să-l puteți servi cald.

8

Puteți folosi boia de ardei iute, dacă vă place.

Daca ti-a placut reteta noastra "Cascaval pane, cu pesmet" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Portofele cu cas de oaie