L-am descoperit tarziu. La inceput i-am devorat cu patima opera. Cand am reusit sa pun mana pe prima editie tiparita in limba romana, dupa 1989, cea cenzurata de Liiceanu ( referitor la editor , am doua mari dezamagiri : opera si omul ) m-am simtit ca si cum as fi avut o incompleta reteta a fericirii, tributar conceptiei ca grosul operelor care ar putea fi de capatai pentru acest neam, zac in sertarele nestiutelor genii, datorita diferitelor forme de cenzura care s-au manifestat in aceasta tara. Iluzia mi-a fost spulberata mai tarziu , dar deja il contestasem zgomotos pe cel care se distantase sarcastic de poporul roman. I-am iertat ratacirile , apreciind faptul ca a murit ca apatrid , refuzand sa ceara cetatenia franceza . Mult mai tarziu i-am inteles si depresia de a fi nascut in mijocul unui popor ticalosit care nu crede in soarta lui . Consider ca a avut batranetea pe care a meritat-o, pentru ca si-a renegat destinul. Renuntand la a mai scrie despre o “schimbare la fata a Romaniei”, convins ca nu este posibila, a fost pedepsit prin ratacirea mintilor (Alzheimer ), soarta la care misticul exaltat din tinerete ar fi consimtit. Cel care isi traia obsesia sinuciderii exilandu-se metafizic, a ajuns sa se autoexileze in sifonier si sa stea acolo pana il gasea cineva, singur nestiind sa mai iasa. Mama sa il condamnase inca din tinerete, rostind o propozitie ca un blestem : ”tu nu mai esti fiul meu !”. Lipsit fiind de binecuvantarea mamei, s-a ratacit atat in plan filosofic cat si in plan personal .
”De ce noi, romanii , etnic vorbind mai omogeni decat germanii , am trebuit sa ne asteptam soarta o mie de ani ? Situatia geografica defavorabila , neprielnicia conditiilor, navaliri barbare, vecini salbatici? Dar acestea ar fi trebuit sa fie motive in plus de afirmare, elemente de marire proprie , daca pornirea de a face istorie, pornirea oarba si primordiala ne-ar fi aruncat irezistibil in vartejul universal .
Plaga mare a noastra a fost traditia bizantina , suflul spiritualitatii bizantine , care altoit intr-o cultura straina devine anchiloza, schematism abstract, iar in plan politic si cultural , reactionarism organizat .
Diferenta intre o cultura mare si una mica nu se bazeaza pe numarul locuitorilor si nici pe frecventa evenimentelor extraordinare, ci pe destinul spiritual si politic prin care ele se individualizeaza specific in lume .
Doamne ! Ce vom fi facut o mie de ani ? Toata viata noastra de un secol incoace nu este decat procesul prin care am ajuns sa ne dam seama ca n-am facut nimic…Comparatia cu ce s-a indeplinit in alte parti ne-a revelat neantul trecutului propriu si inexistenta culturii noastre .
Orice om care vrea sau este chemat sa joace un rol prophetic in viata Romaniei trebuie sa se convinga ca in tara aceasta orice gest , orice actiune, orice atitudine este un inceput absolut, ca nu exista continuari, reluari si directive. Pentru ceea ce trebuie facut nimeni nu ne precede, nimeni nu ne indeamna , nimeni nu ne ajuta .
Inaintasii nostri nu ne-au iubit destul , de au varsat asa de putin sange pentru libertate . Sintem o tara de razmerite . Un popor cu instinctul libertatii trebuie sa prefere sinuciderea sclaviei (Nota mea - ti-ai gasit cine – romanii :” hai domne, ca-i imposibil sa ne impotrivim, ne bat jandarmii de ne suna apa-n cap !” Sinucidere pentru libertate? Chiar si moartea e prea mult pentru un popor de iobagi. Ca de altfel orice forma de asumare a unui risc pentru a sustine o atitudine sau o idee ). Un neam care n-are nicio misiune nu numai ca nu merita sa traiasca , dar n-are absolut niciun sens .
Romania numai atunci va avea un sens in lume , cand ultimul roman isi va da seama de specificul si unicul conditiei romanesti . Democratia romaneasca n-a creat nici macar constiinta de cetatean. Romania este o tara fara profeti, adica o tara in care nimeni n-a trait realitati vitoare ca prezente efective, ca actualitati vii si imediate, in care nimeni n-a vibrat de obsesia unei meniri. A continua consecventi liniei istoriei noastre este a ne destrama intr-o forma atenuata de sinucidere. Nu vorbesc numai de schimbarea unor forme politice , ci de o transformare in temeliile vietii noastre. Un popor devine natiune numai cand ia un contur original si isi impune valorile lui particulare ca valabile universal . (Nota mea : indraznesc sa il contrazic pe marele Cioran si sa spun ca , pentru a deveni natiune , un popor trebuie sa fie constient de propriul destin. Cand oricare om stie la ce este predestinat poporul din care face parte si actioneaza in directia implinirii acestui scop , cu siguranta avem de-a face cu o natiune. Nu are importanta faptul ca valorile pentru care lupta nu sunt universal recunoscute .)
Defectele de evolutie ale Romaniei nu sunt de natura religioasa. Daca nu ne-am miscat atata timp, nu este de vina ortodoxia: suntem noi. Numai prezenta unui geniu colectiv, care face din oamenii mari proiectii , in aparenta, manifestatii individuale ale unui fond adanc si specific de cultura, poate alcatui o baza de afirmare a unei culturi. Romania trebuie sa se degaje de toate lanturile ereditatii sud-estice. Entuziasmul pentru sat este nota comuna a intelectualilor nostri de totdeauna, nota lor proasta. Caci daca ei ar fi avut cat de putin spirit politic, ar fi inteles ca satul nu reprezinta absolut nicio functie dinamica, iar pentru accesul la mare putere este de-a dreptul o piedica. Orasul si industrializarea trebuie sa fie doua obsesii ale unui popor in ridicare (Nota mea : cu amendamentul ca orasul nu trebuie sa fie refugiul scursorilor si al codasilor de la sat, asa cum s-a intamplat la noi, iar industrializarea haotica si heirupista, bazata pe oameni fara constiinta lucrului bine facut, hoti si spagari, are drept consecinta impasul economic din socialism ).
Meritul democratiei in Romania este de a fi provocat o dezlantuire superficiala de energie, de a fi creat o serie de iluzii politice in ultimul cetatean (Nota mea : iluzia ca omul simplu , care traieste din salariu , are aceleasi drepturi precum un miliardar ). Ca, pentru viitor, democratia trebuie distrusa pentru ca Romania sa nu dispara, este o banalitate iar nu un imperativ . Daca intram dupa o tiranie milenara intr-un regim de autoritate , ne idiotizam cu totii , deveneam automate oficiale, cretini balcanici (Nota mea: Cioran a devenit profet fara sa vrea – romanii au devenit un popor de idioti datorita socialismului . Cand s-a dat startul pentru democratie, ”automatele oficiale” au schimbat partitura, dovedind o clara incapacitate de a trece prin filtrul ratiunii ce inghitisera pe nemestecate de la noii stapani – ”Cretini balcanici”.) Este drept ca prin democratie Romania s-a labartat in asa masura, ca a devenit un elastic de care intinde primul venit . (Nota mea : istoria se repeta, deoarece repetandu-se conditionarile social-economice si politice, poporul roman raspunde la fel , pentru ca asa ii este firea. Credeti ca daca vom repeta de o suta de ori experimentul lui Pavlov, la un moment dat, cainele nu va mai saliva ? )
Meritul nostru fata de celelalte popoare balcanice este ca sintem cei mai apti pentru formele spiritului. Caci in Balcani, romanul e cel mai putin taran. O revolutie nationala care ar vrea sa readuca pe roman la el insusi la premisele lui sufletesti, la originarul etnic, ar intoarce Romania din avantul ei superficial spre modernitate si i-ar taia aripile .Va trebui sa salvam Romania de taranii ei. Ceea ce nu inseamna decat salvarea taranimii de la mizerie (Nota mea: nu este suficienta doar ridicarea nivelului de trai, fara o educatie bazata pe principii sanatoase si fara inaltarea meritocratiei la rang de religie in societate. Orice alta cale duce la esec, asa cum s-a intamplat in socialism. ) Cine a avut ocazia sa auda in orasele sasesti din Ardeal vreo ceata de flacai romani doinind in inserari, n-a putut sa nu sufere sub contrastul strivitor pe care-l prezinta masivitatea constructiva a orasului si lamentatiile acelea prelungite, atat de inaderente la civilizatie, la efortul constructiv. Ce departe am fi fost astazi, daca infinitul din acest dor lua forma unei expansiuni eroice a sufletului, daca ne-am fi rostogolit cu o inflacarare fara margini, peste ruinele noastre. (Nota mea : inca mai avem timp sa convertim energia uriasa existenta in resorturile sufletesti care au dat nastere doinelor si cantecelor de jale . Nu cred ca este nevoie de exaltari , ci de actiuni riguros calculate. ) Prin dor nu exprimam mai mult decat nesiguranta in fluctuatiile clipelor si o chemare spre vag. De ce ne e dor ? Intrebati pe orice roman si nu-ti va da o lamurire asupra acestui infinit al sufletului sau . (Nota mea : Cioran nu a inteles adevaratul sens al cuvantului ”dor ” , cuvant intraductibil in orice alta limba. Eu sunt convins ca este tocmai oboseala acumulata in mileniile in care am fost obligati sa mergem pe drumuri straine de cugetul romanesc. Dorul si jalea, specifice acestor cantece, vin din subconstientul colectiv care isi deplange soarta de a nu-si fi trait viata dupa reguli prielnice, generate de mintile celor nascuti pe acest pamant, de a fi fost obligat sa se supuna unor sisteme sociale care canalizeaza in directii gresite creativitatea romaneasca.) Nu vom putea deveni intaia forta balcanica decat lichidand ceea este balcanic in noi . Si prin intaia forta in Balcani nu inteleg constiinta nationala a puterii noastre, ci proiectarea Romaniei in constiinta europeana ca fatalitatea implacabila a unei regiuni istorice si geografice. O Romanie viitoare, ce ar putea fi totusi foarte apropiata, va trebui sa devina o fatalitate sud-est europeana si, lichidandu-si balcanismul, sa reabiliteze aceasta periferie. Toata discutia din veacul trecut, referitoare la destinul cultural si politic al Romaniei , pleca de la conceptia imposibilitatii de a construi o tara pe un ideal de imprumut . (Nota mea : astazi perseveram in “munca lui Sisif”, construind pe o fundatie care este instabila, nefiind comuna tuturor popoarelor membre, o falsa Uniune Europeana, de fapt o noua Uniune Sovietica. Aceasta fundatie se va dovedi , in final , un esafod pe care va fi lichidata spiritualitatea europeana . Suntem ametiti cu speranta unei iluzorii prosperitati si ni se cere sa renuntam la tot ce ne-a permis dainuirea ca popor . Chiar credeti ca , daca va veti lepada de traditii, de ocrotirea spirituala a “retrogradei “ biserici stramosesti - capusata de personaje rau intentionate - in care au crezut stramosii vostri, veti ajunge sa traiti o viata in stil occidental , pe care nici macar initiatorii ei nu si-o mai permit ? )
Suprematia noastra spirituala si politica in sud-estul Europei trebuie sa ne fie obsesia politica de fiecare zi. De vom continua sa ne izolam in mediocritatea noastra, o sa inspaimantam lumea cu atata ratare .”
-----------------------------------------------------------------------------
Deocamdata, toti conducatorii firavei barcute a Romaniei s-au comportat asemenea luntrasului Caron . Orbi si surzi la interesele nationale, au manat luntrea doar cu gandul la banii primiti , ducand multi romani in lumea de dincolo .
Nu am avut intentia de a parea mai destept decat altii. Prin “Tot ce-i romanesc nu piere” am vrut doar sa va invit sa cititi ce au scris niste romani exceptionali , cu convingerea ca printre cititori se gasesc si cei care vor fi in stare sa schimbe societatea romaneasca din temeliile ei subrede , nenaturale si antinationale . In absenta unui consens general , totul este doar un vis care se va stinge precum uriasul avant tineresc al lui Emil Cioran. Odata cu spulberarea acestui vis, va disparea de pe scena lumii si poporul roman care isi rateaza destinul si moare urat .
