Să ne vedem fiecare de ciorba lui!
Am spus-o și o să o tot repet. Nu mititeii, nu sarmalele, ci zămurile (ciorbe, borșuri, supe) sunt preparatele identitare ale poporului român. Deseori suntem tentați să le omitem, nu au caracterul festiv al sarmalelor (făcute de sărbători sau când așteptăm oaspeți de seamă), nici nu se confundă cu ieșitul la restaurant sau la grătar la iarbă verde așa cum micii și-au creat renumele.
Ciorbele sunt un preparat de zi de zi, banalizat prin frecvență nu și prin gust ori varietate. Dar ciorbele reprezintă mâncarea cea mai des consumată de acest popor ahtiat după zemuri aromate.
Și cum proverbul “câte bordeie, atâtea obicee” se aplică cu succes și în acest studiu de caz vă provoc să gătiți o zamă. Dar nu chiar orice zamă. Una mai specială, una de care n-am prea auzit, una în care un ingredient îi schimbă radical percepția gustativă obișnuită. Nu trebuie să reinventăm ciorba ci doar să scoatem la lumină alte rețete din patrimoniul culinar autohton extrem de consistent.
Din acest motiv, astăzi, a V-a provocare nici nu conține vreo rețetă, fie veche, fie nouă, ci vă lasă o libertate la gătit de care, probabil, că nu o să bucurați prea des în aceste provocări săptămânale.
Vă urez spor la gătit, multă inspirație și poftă bună!
Vă invit AICI să aflați ce premiu a pregătit Bucătăraș pentru provocarea săptămânii și să aflați toate detaliile concursului.
Succes la pus istoria gastronomiei pe pâine, bucătărașilor!
!
