Ziceam să fac o pauză de scris. Asta pentru că sunt multe probleme de rezolvat. Numai că nu-mi dădea pace un gând ce-mi dă târcoale de ceva vreme. Pentru care motiv, am zis să scap de presiune şi să o pun frumuşel pe taste, ca să-mi dea liber la gânduri pe urmă.
Cum se face că de ceva vreme tot sunt bombardat voit sau nu, cu o idee greşită, venită din partea celor cu care mai vorbesc. Mulţi oameni consideră că oamenii trebuie să fie trişti, că nu se cade ca un creştin să fie vesel, să radieze de bucurie, să râdă şi să glumească. Ceea ce e greşit total fireşte. Omul nu trebuie să fie trist decât atunci când săvârşeşte răul, păcatul, în momentul conştientizării şi în momentele de suferinţă a celor din jur. În rest trebuie să fim veseli. Chiar în momentele de restrişte trebuie să ne ferim de tristeţe pentru a ne îmbrăca cu nădejdea. De altfel, tristeţea, este o formă a deznădejdii, care vine de la diavol. Căci altfel Hristos, după înviere a zis „bucuraţi-vă”. Azi, de multe ori, bucuria şi veselia sau lipsesc, ori sunt doar forme de exteriorizare a unor stimuli artificiali. Nu trebuie să ne ferim de veselie. E prea multă încruntare, încrâncenare şi disperare. Şi această stare este alimentată mereu , provocând angoase la nivel macro. Că de stau bine să mă gândesc, cel puţin din câte am învăţat şi eu, omenirea a trecut prin lucruri şi timpuri mult mai grele, începând de la potop şi până la războaiele mondiale.
Împietrirea inimii este o mare problemă. Că acolo e locul unde trebuie să fie Dumnezeu cu dragostea lui. Ori noi, în disperare şi frică, închidem prin tristeţe orice portiţă prin care ar putea pătrunde un pic de lumină şi veselie. Fericirea sau veselia reprezintă medicamentul prin care putem îndepărta tristeţea de pe chipul nostru. Nu degeaba a spus „bucuraţi-vă”. Pentru că a ştiut că oamenii se vor poticni din frică, frica de a alege ce e bun, frica de viaţă, frica de moarte. Ba merge mai departe şi întăreşte cuvântul taman pentru cei mai încercaţi şi zice că, fericiţi sunt cei săraci cu duhul, cei ce plâng, cei blânzi,cei ce flămânzesc şi însetează, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei ce sunt făcători de pace, cei prigoniţi şi ocărâţi. Dacă ei, cei ce suferă fără să aibă vină, sunt fericiţi, cu atât mai mult noi, cei ce suntem degrevaţi de aceste stări uneori, trebuie să ne îmbrăcăm cu veselia.
Trebuie să spun că mulţi oameni, poate pe bună dreptate, se întristează din cauza lipsurilor. Ne uităm că deseori nu putem ţine pasul cu cei din jur, că nu alergăm la fel de repede ca ei. Dar, am putea privi la melc. Toată lumea râde de melc că aleargă încet. Puţini realizează că melcul aleargă cu toată casa în spate. Aşa suntem şi noi, cei cu conştiinţă, alergăm purtând în spate sarcinile celor de lângă noi. Nu le lepădăm pentru a prinde viteză, ci gâfâim, cădem în drumul spre Golgota personală pentru a primi răsplata cuvenită. Uneori suntem trişti doar văzând pe alţii că sunt veseli, fără să înţelegem că fiecare îşi are măsura sa. Nu poţi pune toată apa dintr-o găleată într-un pahar, pentru că paharul are măsura lui. Şi într-un loc se foloseşte paharul iar în altul găleata. Aşa şi noi, trebuie să avem măsura noastră şi când ne întristăm (cât se poate de rar) şi când ne bucurăm. Nu trebuie să ne cuprindă tristeţea dacă participând la un concurs nu primim premiul cel mare, că poate cel care l-a primit a muncit şi a transpirat mai mult ca noi.
M-am lungit şi de data asta. Şi nu vreau să vă întristez cu vorbe multe. Vreau să vă spun doar că trebuie să evităm tristeţea spre a face loc bucuriei. Chiar Mântuitorul zice "acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră sa fie deplină" Ioan 15-11
Veselia, bucuria, fericirea reprezintă împlinirea inimii şi vindecarea sufletului. Eu, văd acest lucru mereu în ochii copiilor. Mult mai rar în ochii adulţilor. Să mai râdem un pic. E loc de primăvară în sufletul nostru chiar dacă afară a venit iarna.
Îţi mulţumesc frumos şi eu pentru gândurile bune şi curatee, îţi mulţumesc şi în numele bucătăraşilor ce vor mai trece pe aici şi vor vedea urările tale calde.
