Interviurile Bucataras.ro: Padre Victor

Postat de Bucataras in Bucatarasii pe 8 Mai 2013, 23:39

Articol pe placul a 69 bucatarasi
comenteaza

Un om minunat. Atit pot spune pentru a nu va retine prea mult inainte de a citi interviul cu Victor. Inca o Portie de lumina pentru noi ...

Antreul

1. Sa ne prefacem ca nu ne stim aproape deloc. Asadar, cine esti si ce ai facut in ultimii 20 de ani?

E complicat pentru mine, care nu-s deloc brevilocvent (n.r. "scurt la vorba"), să spun ce am făcut în ultimii 20 de ani, aşa, succint. Dar fie. Cred că-s un om binecuvântat şi norocos totodată, asta pentru că în 20 de ani, cu inerentele suişuri şi coborâşuri,  am făcut ce alţii (cred)  nu fac într-o viaţă. Şi zic asta pentru că după terminarea studiilor am întemeiat o familie minunată, binecuvântată şi ea cu o fată frumoasă, am făcut o casă, am construit o biserică (din temelii) şi am zidit, încercând să înfrumuseţez aşa cum ştiu şi simt, sufletele celor cu care am intrat în contact, înăuntrul ori în afara locului unde-mi desfăşor misiunea, mergând până departe cu ajutorul mediului virtual.

2. Care sunt calitatile pe care prietenii le apreciaza la tine?

În primul rând punctualitatea, căci sunt punctual ca un ceas bine reglat. Apoi seriozitatea, iar aici vorbesc despre momentele când ştiu să ascult şi încerc să sfătuiesc fără a „duce” vorba mai departe, lucru imperios necesar pentru ceea ce fac eu, aici, cu cei dăruiţi mie spre păstorire, dar extrapolând, şi cu cei ce-mi sunt prieteni. Şi nu greşesc dacă spun că prietenii apreciază la mine modul direct şi spontan cu care răspund, voioşia şi gluma (cu bun simţ, fireşte).

3. Principalul tau defect? 

Complicată problemă. Probabil că logoreea, vorbesc enorm de mult, monopolizez uneori discuţii întregi. Deşi, uneori acest defect se transformă şi-n calitate. Ar mai o problemă, anume că sunt direct şi „tăios” când răspund unor probleme, în situaţiile în care nu se poate face rabat, în special când vine vorba de vicii ori aluzii ce nu-şi găsesc locul în mintea mea. Deşi poate nici acesta nu-i chiar un defect, dar am zis, că aşa e corect, să zic.

4. Care sunt cele mai indraznete planuri pe care le ai?

Toate planurile mele mari au fost îndrăzneţe, iar construcţia bisericii, într-un sătuc mic, a fost un vis pe care mulţi nu-l vedeau posibil de împlinit nici în 50 de ani. Doresc, îmi doresc să duc mai departe frumoasele tradiii de la noi, lupt pentru tinerii din sat (pe care-i doresc modele pe unde vor merge), îmi doresc ca peste câţiva ani să am pe lângă biserică un locşor de cultură (cu spaţiu de citit, de vorbit), un loc unde să se întâlnească trecutul cu prezentul şi viitorul.

5. Cum ai auzit de Bucataras.ro? 

E meritul Diei (Diaconta) care într-o vreme,  (cerându-mi voie) aducea pe site rânduri din articolele mele postate pe altă pagină. Apoi mi-am făcut cont în vara anului trecut (2012) şi abia din toamnă am activat, prinzând curaj în momentul când am văzut că se citeşte şi comentează ce scriu eu. Apoi am prins curaj şi mi-am expus şi câteva reţete, chiar dacă nu-s din cele „cosmetizate” cum fac bucătăraşii ce se pricep mai bine. Eu sunt mai simplu, sunt nebucătar, cum vedeţi deseori că scriu. Intrasem ocazional pe site, dar recunosc, doar citeam o reţetă pe fugă şi plecam.

6. Unde petreci mai mult timp intr-o zi: pe net sau in bucatarie?

Pe net, recunosc. Asta dacă ne raportăm strict la întrebare, fireşte. La gătit intru când am poftă de ceva anume, ori dacă e neapărat nevoie, altfel, găteşte soţia.

7. Cand si cum ti-ai descoperit talentul in bucatarie?

În copilărie făceam ouă ochiuri, clătite, sarailie şi cartofi prăjiţi. De gătit am gătit efectiv începând de acum peste 22 de ani, când stând prin cămine, în anii de şcoală, a trebuit să fac şi acest lucru, căci după cum ştiu mulţi de aici, învăţându-se şi sâmbăta, nu puteam veni mereu acasă în week-end să iau provizii.

 Felul principal

1. Care e felul de mancare care iti aduce aminte de copilarie?

Adică să zic doar un fel? Păi asta-i cenzură curată. :D Îmi aduc aminte de varza călită (cu boia dulce), de piftii, de fideaua cu lapte (în tuciuleţ), de untul cu mămăligă, de fasolea iahnie, de tocăniţa de mărar cu carne, de caraşii prăjiţi (din cei cu mălai) prinşi de noi (copiii) şi de pomana porcului.

2. Ce ai manca in fiecare zi si tot nu te-ai satura?

Afară de cele enumerate mai sus, ciorbele de post, ciorba de burtă, cârnaţii de casă, jumările de ou amestecate cu cele de porc, drobul de miel, varza nouă, sărmăluţele de orice fel şi plăcinta cu mere.

3. Unde ai mancat cel mai tare preparat ever?

Tot greu de răspuns. Aş zice că un ciolan afumat cu fasole iahnie, acum 20 de ani, la Câmpulung Muscel. Cred că a fost cea mai grea încercare pentru mine, căci a fost ciolan, nu glumă.

4. Care e reteta cu care dai pe spate pe oricine, oricand?

Nu ştiu ce să zic, că rareori gătesc pentru cei dinafară, mai mult pentru cei din casă. Şi cred că aprecierea lor e cea mai corectă, că ştiţi şi voi, un musafir n-ar zice niciodată că nu-i place. Aş zice totuşi că pastrama la ceaun, ca să fie şi ceva concret.

5. Care e cel mai bun pont culinar pe care l-ai primit vreodata?

Multe ponturi culinare ştiu, multe circulă pe net. Cred că cel mai interesant a fost unul auzit cu ceva vreme în urmă, printre primele chiar, anume că la prăjitul cărnii ce se va pune la cazan (la untură) în recipientul de prăjit (ceaun) să se pună şi o ceapă, pentru a nu râncezi untura.

6. Care e cea mai mare boacana pe care ai facut-o in bucatarie?

Sunt ordonat în bucătărie, merg cu terminatul, făcând curăţenie după fiecare etapă taman pentru a nu mă încurca. Cu toate astea, am lăsat o mâncare pe foc până a ajuns la stadiul de scrum, plecând afară la alte treburi. Nimeni nu-i perfect, nu?

7. Ce nu ai manca nici daca ti s-ar oferi la schimb un sac de bani?

Nu ştiu, până acum am mâncat tot ce au mâncat şi cei de lângă mine indiferent unde am fost plecat. Am spus că dacă ei nu au murit ori nu le-a fost rău vreodată din aşa ceva, de ce n-aş încerca.

Desertul

1. Ce ti se pare sexy?

Parcă era site culinar, nu?

2. Cum arata omul ideal, in viziunea ta?

Pentru mine? Cred că omul ideal este cel ce încearcă să fie normal. Altfel spus, filtrând întrebarea prin cele cu care eu lucrez, aş spune că omul ideal este cel ce conştientizează că-n omul de lângă el este prezent Dumnezeu la fel ca-n propria sa persoană, că fiecare din noi avem ceva divin în noi, lucru care ne obligă să fim cu adevărat oameni. Omul ideal este cel ce ştie să ierte cu adevărat, din suflet, este cel ce ştie să iubească necondiţionat de nimic material, cel ce le doreşte celorlalţi acele lucruri bune pe care sieşi şi le doreşte.

3. La ce visezi?

Visul meu aproape este vecin cu utopia. Mi-aş dori ca măcar o zi, cât trăiesc aici, pe pământ, să nu fie nimeni certat cu nimeni, să nu se audă nici o hulă, înjurătură, explozie şi ură. Măcar o zi de rai să fie pentru toată lumea.

4. Ce pasiuni ai?

Slujitul, cititul, scrisul, şofatul, gătitul, pescuitul (deşi merg foarte rar) grădinăritul, mecanica şi excursiile (unde iar sunt deficitar, din nefericire).

5. Ce urasti cel mai mult?

Nu urăsc pe nimeni şi nimic. Nu am dreptul să judec pe nimeni (afară de scaunul de spovedanie, unde intervine slujirea).

6. Cum te relaxezi?

Citesc, sap, cosesc, scriu, vorbesc cu prietenii, cânt, gătesc.

7. Culoarea / genul de muzica / florile preferate? 

Negrul (îl port deseori şi reprezintă dreptatea), albastrul, albul, verdele. Ascult muzica anilor 70’-80’-90’. Fireşte, ascult muzica bisericească şi o cânt cu mare drag, din suflet. Îmi plac muşcatele, garofiţele şi trandafirii. Îmi place şi liliacul, îmi place şi mirosul florilor de lămâiţă.

 Nota de plata

Ai la dispozitie minimum 5 minute si maximum o viata sa vorbesti frumos despre Bucataras.ro. Incepe aici: 

Cinci minute de scris, ori de vorbit? J) Fie! Ştiu că e stranie prezenţa mea pe acest site, căci după cum bine ştiţi, e un site gastronomic. Bine, cook&smile, dar tot inedită este prezenţa mea. Numai că, în timp, mai ales după ce cunoşti pe cei cu care interacţionezi virtual (chiar şi în real pe urmă, şi-i minunat) după ce vezi că prietenii au încredere în tine şi-ţi cer anumite sfaturi, contaţi că site-ul poate fi o punte de legătură între oamenii ce-şi pot împărţi experienţele (culinare şi de viaţă) în aşa fel încât să realizezi că multe-s lucrurile ce pot deveni liant între oameni, mai multe chiar ca cele ce dezbină.

Bucătăras.ro este un site ce m-a primit deschis, cald, un site care (spre bucuria mea, chiar de nu am vreun merit deosebit) mi-a acordat o rubrică pe pagina principală, pe paginile prietenilor, unde sunt puse gândurile mele, rândurile mele expuse în articolele postate. Şi aici trebuie să-i mulţumesc bucătăraşului şef şi celor ce-i sunt ajutoare, pentru că ştiu sigur că nu-i uşor să porţi grija (mai ales într-un mod corect) atâtor pagini.

Aş zice că uneori m-a bătut gândul să fac cerere pentru ştergerea profilului, zicând că n-am ce căuta aici, că-s nebucătar şi că deseori timpul mă ţine departe de pagină. Numai că acelaşi timp, cel puţin până acum, mi-a arătat că am putut fi de ajutor unor oameni, am legat nişte prietenii, şi am reuşit să aduc în mintea şi sufletele celor ce mă citesc câte o porţie de lumină.

Tuturor celor ce-mi vor citi rândurile, intrând ocazional ori prin înscriere pe acest site minunat, le doresc zile binecuvântate cu lumină lină, cu pace, cu spor şi speranţă curată în toate cele bune în care sunt angrenaţi.

-->

Comentarii (183)

01.12.2016, 20:07

Frumos si din suflet.

01.12.2016, 20:36

Mulţumesc frumos de apreciere, Diana! Rânduri simple, la fel de simple ca mine.

27.02.2018, 15:41

Eu acum am vazut ca nu ti-am dat ''Imi place'' a fost un semn...acum ai 69 de ''imi place''.....

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

ieri la 10:46

Gem de gutui cu pere de toamna - Reteta pentru deliciu aromat de sezon

pe 26.11 la 15:27

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

pe 26.11 la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]