Interviurile bucataras: Alex The Teacher! Jurat in Reteta anului 2014!

Postat de Bucataras in Bucatarasii pe 10 Feb 2015, 22:55

Articol pe placul a 39 bucatarasi
comenteaza

Alex este un tip aparte si sint mindru ca anul acesta este unul dintre juratii concursului Reteta anului 2014. L-am intilnit prima data la Hot Food & Bar Studio din AFI Cotroceni, unde impreuna cu citiva prieteni de la Master Chef & Top Chef a pus bazele unui altfel de restaurant. Locul acela unde te simti bine si-ti lingi degetele dupa ce maninci din bunatatile puse-n farfurie. Alex gatea cu zimbetul pe buze si cu usurinta izvorita clar dintr-o mare pasiune. Sa-l descoperim in rindurile de mai jos!

ANTREUL

1) Sa ne prefacem ca nu ne stim aproape deloc. Asadar, cine esti si ce ai facut in ultimii 20 de ani?

Ma numesc Alex Cirtu si consider c-am facut destul de multe in ultimii 20 de ani :) De la a publica carti de poezii pana la a lucra in televiziune sau a preda atat intr-o scoala romaneasca, cat si intr-o scoala internationala. Iar in urma unui concurs culinar televizat m-am reprofilat pe gastronomie. Practic kickbox in putinul timp liber pe care-l am, citesc filosofie si sunt cinefil. Am absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi Straine si am un masterat in Traducerea Textelor Literare Contemporane. Imi place sa cred ca sunt cel mai mare fan Liverpool in viata, sunt proaspat casatorit si fericitul posesor al doua cateluse extraordinare.

2. Care sunt calitatile pe care prietenii le apreciaza la tine?

Sunt un om de incredere, te poti baza pe mine, nu obisnuiesc sa dezamagesc si mi-as da si haina de pe mine daca cineva ar avea nevoie de ajutorul meu.

3. Principalul tau defect?

Nu stiu sa spun „nu” si nu imi place sa deleg oameni in diverse activitati pe care consider ca le pot face chiar eu – de-aceea si lipsa acuta de timp din viata mea.

4. Care sunt cele mai indraznete planuri pe care le ai?

Vreau ca atunci cand o sa trag linia, atat eu cat si apropiatii mei sa fie multumiti de mine si de ce am realizat.

5. Ce stii despre Bucataras.ro?

Este cel mai mare site de retete din Romania si gazda unei comunitati despre care am auzit numai lucruri de bine.

6. Unde petreci mai mult timp intr-o zi: pe net sau in bucatarie?

Clar, intr-o bucatarie.

7. Cand si cum ti-ai descoperit talentul in bucatarie?

Mama mea a investit foarte mult timp in mine in ceea ce insemna bucataria. Spunea ca e bine sa stiu sa gatesc si sa fac piata, ca-mi va prinde bine pe viitor cand va veni vremea sa stau singur. Pe langa toate acestea, am mai „furat” multe de la bunica mea, care a lucrat ca bucatareasa la un hotel renumit din tara.

Felul principal

1. Care e felul de mancare care iti aduce aminte de copilarie?

Ouale posate (Romanesti) cu ceapa prajita si mamaliguta, erau specialitatea bunicului meu;

2. Ce ai manca in fiecare zi si tot nu te-ai satura?

Indubitabil, sarmalute-n foi de vita, fierbinti, stinse cu smantana rece, servite alaturi de o pita de casa;

3. Unde ai mancat cel mai tare preparat ever?

O sa radeti, la Predeal, intr-o curte unde era amenajat un restaurant numit „La Marinica”. Acolo gateau 2 batranele. Faceau placinte, paine de casa, ciorbe proaspete, fripturi la cuptor la foc mic, super fragede, iar materia prima provenea din curtea proprie. Am fost socat de-a dreptul de cat de buna a putut fi mancarea acolo.

4. Care e reteta cu care dai pe spate pe oricine, oricand?

Daca vreau sa dau pe spate pe cineva, pregatesc un desert. Mi se pare o lovitura sub centura ca sa-i zic asa :) Oamenii intotdeauna vor avea o afinitate mai mare catre un desert decat catre un fel principal. Si daca esti la inceput in ale bucatariei si o dai in bara cu mancarea, desertul de cele mai multe ori salveaza situatia. Si unul din deserturile cu care am impresionat de-alungul anilor, a fost o inghetata de usturoi si sfecla. Insa cel mai mult si mai mult imi place sa prepar diverse tipuri de carne.

5. Care e cel mai bun pont culinar pe care l-ai primit vreodata?

Am primit multe ponturi culinare de-alungul anilor, important e sa ciulesti urechile si sa deschizi bine ochii in stanga si-n dreapta pentru ca de la oricine ai ceva de invatat. De la faptul ca pestele se prajeste in tigaia incinsa intai pe partea cu pielea, pentru ca ai parte de proteina, si altfel se va lipi, pana la tehnica de impaturire a albusului pentru un souffle perfect si multe altele.

6. Care e cea mai mare boacana pe care ai facut-o in bucatarie?

Nu-mi amintesc sa fi facut vreo boacana de mari proportii, insa pot spune ca atunci cand un coleg de-al meu a blendat o supa de mazare fara a pune capacul la blender, iar compozitia a ajuns pe pereti, am fost primul care-a scos telefonul sa pozeze :)

7. Ce nu ai manca nici daca ti s-ar oferi la schimb un sac de bani?

Probabil n-as manca gandaci, sobolani, viermi sau alte monstruozitati de genul.

Desertul

1. Ce ti se pare sexy?

Parul meu la 19 ani :))) Aveam plete pe-atunci.

2. Cum arata femeia ideala, in viziunea ta?

M-am casatorit cu ea. Cautati pe google Alexandra Leon :)

3. La ce visezi?

La o casa cu o curte mare in care sa alerge cei doi catei, o pereche de gemeni, baiat si fata, sanatate si armonie in familie;

4. Ce pasiuni ai?

Gatitul, predatul, scrisul, cititul, sportul, filmele si nu in ultimul rand muzica. Ador muzica buna. Ma hranesc cu ea;

5. Ce urasti cel mai mult?

Prostia, oamenii rai, intrebarile agasante, frustratii si incultii cu aer de superioritate, politica, hotia, minciuna si ipocrizia (cred ca era mai usor sa zic doar politica)

6. Cum te relaxezi?

Ma relaxez cu un film bun, o carte buna si un restaurant pe masura sau cu o seara de karaoke alaturi de prieteni. Imi place ca atunci cand plec din tara sa testez cat mai multe restaurante.

7. Culoarea / genul de muzica / florile preferate?

Ador rosul, culoarea oamenilor puternici. Ca gen de muzica, ascult oldies, rock, punk rock. Florile preferate? Ma fascineaza florile care-mi par ca au personalitate, cum ar fi cactusii.

Nota de plata 

Ai la dispozitie minimum 5 minute si maximum o viata sa vorbesti frumos despre Bucataras.ro. Incepe aici:

Prima mea intersectare cu Bucataras.ro a venit in urma unei vizite a lui Roman Gusti la restaurantul pe care-l manageriam si in care gateam, acum un an de zile. Nu stiam cine era si daca-mi aduc bine aminte s-a lasat pe mana mea cand a venit vorba sa comande. Ne privea de la distanta, atat pe mine cat si pe sotia mea, si in paralel cu gatitul nostru el scria un articol despre noi pe Bucataras. (http://www.bucataras.ro/articole/bucataras-top-master-chef-love-53861.html?)             Au fost foarte multumiti de mancare, atat el cat si familia sa si cand ne-am dus la sfarsit sa le lasam o carte de vizita spunandu-le cate ceva despre team building-urile culinare pe care le organizam, Roman Gusti a scos la randu-i o carte de vizita cu sigla Bucatarasului. Am tresarit atunci spunand: „Ah, am auzit de voi, aveti un site foarte frumos ! E printre putinele pe care le mai urmaresc si le citesc, alaturi de cel al lui Adi Hadean.” Asta a pus un zambet pe buzele sale. Era si normal, Bucatarasul era inca de pe-atunci un colos in ale bucatariei. Mai multe nu pot sa va spun, pentru ca viata de bucatar inseamna foarte putin timp liber si socializare undeva spre zero. Dar acum ca lucrurile s-au mai linistit in viata mea, astept sa ma puneti in tema si sa ma primiti in aceasta familie frumoasa care este Bucatarasul.


Comentarii (18)

16.02.2015, 11:34

M-am bucurat sa te cunosc mult succes in tot ce faci !

20.03.2015, 21:26

Ce mi-a placut sa iti citesc interviul. Bravo si mult succes pe mai departe!

30.03.2015, 12:39

Abia acum am apucat sa citesc interviul si mi-a placut mult . Avem multe in comun- si eu sunt de profesie profesor de engleza- am predat in scoli din romania si din afara tarii (momentan sunt in afara tarii) - si pasiunea pentru gatit - si faptul ca sunt casatorita cu un chef Deci ma bucur sa te cunosc! si iti doresc mult succes in noua cariera. Important e sa faci ce iti place si , daca ai si succes, e cu atat mai important!! Tin pumnii!!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]