Sunt lucruri pe care le iubesti pentru ca le descoperi cand esti matur si copt si le judeci limpede, cu inima ta de acum. Si sunt altele care se lipesc de tine cand inca te inalti, ca trup si ca suflet si cresc acolo.
In curte la bunica este un copac care a crescut langa un gard de sarma... livada e plina de astfel de garduri, pe sub care vara treceau oile si erau pline de lana... si noi, copii obraznici, le desfaceam cu degetele si ne intepam, cand ne strecuram la vecini sa furam porumb. Ei bine, era si inca este un copac care a crescut tanar langa gard si pe masura ce inelele de lemn s-au intins, au cuprins in trupul lor firele ghimpate. Copacul a crescut drept si frumos, cu sarmele trecand prin el.
Asa si cu unele emotii, cresti cu ele si le iubesti, neobisnuite, uneori dureroase, alteori doar frumoase. Printre primele lucruri pe care am invatat sa le fac si sa le iubesc, inca de mica, a fost cafeaua, iar daca am comparat-o cu sarma ghimpata, e pentru ca, nu de putine ori, m-am desfatat prea tare in aroma ei amara si mi s-a facut rau. Dar imi place atat de mult, incat am invatat sa fac compromisul de a o bea in cantitati mici, care imi sunt indispensabile. De cand imi amintesc mirosul de cafea, mi se parea cea mai fascinanta licoare pe care o bea mama si o pandeam cum o face, iar apoi, sprijinita de masa, ma uitam ce frumoasa e ea cand o bea.
Si o intrebam zilnic: mamaaa, dar cafeaua o pui cand? Si mamaaa, dar cat o tii? Dar de unde stii cand sa o ridici de pe foc? Ea imi spunea iar si iar. Si eu iar si iar intrebam si nu aveam curaj sa fac singura.
Pana cand intr-o zi, fara sa ma mai framant mult, am luat ibricul, am masurat apa cu cescuta, am pus zahar in apa (pe atunci asa faceam), am pus-o pe foc, apoi doua lingurite de cafea, s-a ridicat spumos, i-am simtit mirosul... am dat-o deoparte, am pus-o iar. Am oprit. Am turnat in cana si m-am dus victorioasa spre dormitorul mamei. Nu-i venea sa creada. A gustat, era cam dulce, insa … facusem cafea.
Apoi, pe la 13 ani, am impartasit secretul prietenei mele bune. Ea era singura acasa si am facut cafea, am sorbit un pic, am mai pus zahar, am facut-o sirop. La inceput faceam rar si cu acea ocazie ne simteam adulti. Stateam cu ceasca in fata, pe care aproape nici nu o beam, si discutam mai grav. La liceu, eram clar indragostita. Deja imi iesea buna, ii faceam crema si frisca, iar daca lipseam de la vreo ora dimineata la 8, eram la o cafea pe undeva, in mod sigur.
Era momentul meu de rebeliune si de placere. La facultate, dar si acum, mi se parea ca daca beam o cafea si numai ascultam ceva, tineam minte. M-am gandit insa sa ma si las de ea cand, intr-un timp, imi manca incet si sigur tot calciul. Insa dupa pauze si promisiuni fata de mine ca nu mai abuzez, acum beau o cana mica, fara zahar, cu lapte, dimineata. Insa, de cele mai multe ori, doar mirosul imi face ziua. Pentru cei care nu iubesc cafeaua, probabil pare ca si cum as bate campii, dar cei care deschid ochii doar la miros de cafea pot intelege macar jumatate din ce am scris.
Drumul ce nu se termina pentru ca-ti place pasul
Ei bine, din dragoste pentru cafea am tot cautat, care e mai buna, mai aromata, mai coapta ... ca si trubadurii care alearga dupa acea iubire rotunda, deplina, si inca sunt in cautare. Pamantul tine inca multe soiuri neincercate si ma bate un gand, sa merg intr-o zi chiar unde creste ea, sa o iau in pumni, sa o vad cum se prajeste, sa o beau asa, acolo unde se naste ea si sa simt ca da, asta este.
Deocamdata ma multumesc sa o iau in punga, boabe, sa o tin la frigider si sa scot cate putin, sa o macin (acum din pacate cu rasnita electrica, dar in septembrie imi iau de acasa, ca nu stiu cum am uitat-o, rasnita mea manuala de lemn, in care pui boabele si invarti de manivele si cade macinata intr-u sertar... si cand il deschizi... ce miroos!).
Si imi place cel mai mult cum iese facuta fie la un espressor cum inca eu nu am, fie la un obiect mic, simplu, dar de efect – italian coffee maker sau moka.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
In vasul propriu-zis se pune apa cat aproape sa il umple, pana la linia de siguranta din interior. In el se introduce suportul cu un tub, cu gaurele fine, in care se pune cafeaua macinata. Se inchide si partea de sus si acest mini-espressor se pune la fiert. Cu cat focul este mai mic si timpul de fierbere mai mare, cu atat cafeaua iese mai tare, mai aromata. Daca o vei fierbe la foc iute, ea va trece rapid prin cafea si doar ii va gadila aroma.
Cum functioneaza? Apa incepe sa fiarba si sa creeze aburi, iar acestia ating la un moment dat un nivel suficient de ridicat de presiune incat sa forteze apa care fierbe sa urce si sa treaca prin cafea si sa umple filtrul. Cand in partea de jos nu prea mai este apa care sa urce, aburii se amesteca clocotind cu restul de apa si scot un sunet ca de galgait, specific. Cu toate acestea, nu lasa cafeaua pe foc pana fierbe, ci pana in momentul in care este colectata in filtru, ea avand astfel un gust proaspat.
 |
 |
Imi place uneori sa o beau dintr-o cescuta foarte mica, sa o sorb incet si sa ma bucur de gustul ei pur, amar. Dar in restul zilelor recunosc ca fac pacatul de a-i amesteca aroma intr-o spuma rece de lapte. Mi se pare mai delicata asa si mai potrivita diminetilor cand am nevoie ca gustul ei sa fie mai temperat. Cand o beau tare, am timp de ea si de ganduri. In rest, ca la orice reteta, imi place sa ma joc, sa ii adaug uneori frisca sau cardamon sau un praf de ciocolata. Dar mereu ma intorc dupa un timp, la cafeaua neagra, bauta in liniste, singura, sau impartind taceri si priviri cu cineva.
Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai, baciu-n zari privea si cafea sorbea
Sunt curioasa ce gust o fi avut cea dintai cafea bauta vreodata si cum, cu toata amareala ei, a placut nespus. Este o planta ale carei fructe ademenesc prin miros, iar daca va intrebati de cand se bea cafea, ei bine, obiceiul a aparut cam prin secolul 8, iar marele descoperitor nu a fost nimeni altul decat un cioban etiopian, pe numele sau Khalid.
In timp ce motaia rapus de toropela si lene, a observat ca ale sale capre zburdau energice printre spini, asta dupa ce au ciugulit niste fructe necunoscute. De indata a strans si el cateva in pumni, le-a mestecat intre dinti si a simtit treptat cum creste o energie in el. A impartasit secretul "omului sacru" ce traia in manastire, insa acestea l-a ocarat numindu-i descoperirea "munca diavolului". Calugarul l-a alungat pe Khalid si a aruncat boabele pe foc, sa nu le mai vada.
Insa arzand, un miros placut, usor naucitor, a invadat camera, iar ceilalti calugari s-au repezit sa vada ce se petrece. Au strans boabele arse, le-au stins cu apa si au sorbit bautura aromata ce a iesit din ele. Vazand ce efect are, au proclamat-o esenta miraculoasa si au folosit-o pentru a sta noaptea treji, intr-o stare de claritate si rugaciune.
Nu este de mirare cat de usor s-a raspandit apoi si cum a fost pe rand considerata cand un pacat dulce, cand o minune cereasca ce trebuie consumata doar inspre purificare sufleteasca. A fost atat de venerata la un moment dat, incat musulmanii religiosi au fost foarte indignati de folosirea ei la intalniri pentru discutii politice sau jocuri de noroc, iar in secolul 17, cafenelele au fost inchise. Cei care incalcau legea erau aspru pedepsiti: daca se aflau la prima abatere, se alegeau cu o ciomageala zdravana, iar cei care calcau stramb a doua oara erau pusi intr-un sac si aruncati in apa.
Insa chiar si pedeapsa cu moartea nu parea sa infraneze fascinatia oamenilor pentru aceasta bautura, astfel incat Constantinopolul a facut-o legala si scumpa. Taxele erau mari, dar acest nectar pamantiu ii facea pe impatimiti sa revina, sa il mai soarba.
Pe masura ce bautul cafelei s-a raspandit in intreaga Arabie si Turcie, vestea a ajuns si in Europa, prin cei care calatoreau in acele tari si se intorceau exaltati si plini de povesti despre cafea. Arabii au incercat sa o protejeze si sa nu permita scoatere din tara a semintelor, dar un indian, pe numele sau Baba Budan, a fost curajosul care a reusit sa duca in tara natala cateva boabe pretioase.
In anul 1615, prima ambarcatiune ce aducea cafea din Turcia a poposit in frumoasa Venetie ... iar orasul hedonismului a imbratisat-o si a raspandit-o, a iubit-o si a impartit-o. Papa Clement al VIII-lea a declarat-o "o bautura cu adevarat crestina" si a fost mult timp considerata un medicament datator de viata.
Pentru ca in Europa a poposit prima data in Italia, se explica oarecum si povestea obiectului nostru. Ea a fost tara in care cafeaua a fost alintata si preparata in mii de feluri, cu delicatetea cu care cocolosesti o iubire neinceputa. Pesemne ca prima cafea pe care a sorbit-o un barbat indragostit a fost de pe palma femeii sale, cand ea a varsat ceasca si s-a fript, pentru ca Venetia este inainte de toate, un oras al iubirii.
foto Etiopia: articles.sfgate.com
parca, parca tu ma aburesti mai bine 
